Coreea de Nord a efectuat un test cu un nou tip de dronă explozivă, a relatat media de stat luni, relatează AFP.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat testul acestei arme sâmbătă, observând cu un binoclu dronele care au provocat explozia ţintelor, potrivit imaginilor difuzate de media de stat din Phenian.
Conform agenţiei de ştiri oficiale KCNA, Kim Jong Un a declarat că este "necesar să se dezvolte şi să se producă mai multe drone sinucigaşe", pe lângă "drone de recunoaştere strategice şi drone de atac polivalente".
Dotate cu o încărcătură explozivă, "dronele sinucigaşe" lovesc direct unităţi duşmane, pe o rază de câţiva kilometri.
Aceste arme vor fi "utilizate (...) pentru a ataca toate ţintele duşmane la sol şi în mare", a indicat KCNA, precizând că toate dronele testate pe 24 august "au identificat corect şi distrus" obiectivele fixate.
Liderul nord-coreean a afirmat, în plus, că ţara sa va face eforturi "să introducă tehnologie de inteligenţă artificială în dezvoltarea de drone".
Potrivit experţilor, dronele apărute în imaginile din media de stat de la Phenian seamănă cu dronele explozive Harop şi Hero-30 de fabricaţie israeliană şi Lancet-3 de fabricaţie rusă.
Coreea de Nord a achiziţionat aceste tehnologii din Rusia, spun specialiștii
Phenianul probabil a achiziţionat aceste tehnologii din Rusia, care le-a obţinut la rândul ei din Iran, potrivit acestor experţi.
"Drona sinucigaşă care reaminteşte de Harop poate zbura la o distanţă de peste 1.000 km", a spus Cho Sang-keun, profesor la Institutul superior de ştiinţă şi tehnologie din Coreea de Sud.
Aceasta reprezintă o ameninţare importantă pentru Coreea de Sud şi instalaţiile sale critice, a adăugat el.
În 2022, Phenianul a trimis drone care au traversat frontiera intercoreeană, armata sud-coreeană nereuşind să le doboare din cauza faptului că erau de talie mică, potrivit acesteia.
În anul următor, Coreea de Sud a lansat un comandament militar comun care supervizează operaţiunile cu drone pentru a face faţă acestei ameninţări cu drone din partea Phenianului.
Phenianul şi Moscova sunt aliaţi vechi, dar cele două puteri nucleare s-au apropiat şi mai mult după invazia rusă în Ucraina în februarie 2022.
Washingtonul şi Seulul au acuzat Phenianul că participă la efortul de război din Ucraina, furnizându-i Moscovei muniţii şi rachete.