În prima zi de noului an școlar în Franța, zeci de eleve au refuzat să poarte alte haine decât abaya, o vestimentație specific musulmană, care a fost interzisă în unitățile de învățământ. Din aceste motiv, fetele au fost trimise acasă, relatează The Guardian.
Pentru a sfida interdicția de a purta îmbrăcămintea musulmană, aproape 300 de fete au venit, luni, la școală îmbrăcate în abaya, a declarat ministrul francez al Educației, Gabriel Attal, pentru postul BFM. Cele mai multe dintre ele au fost de acord să-și schimbe hainele, însă 67 dintre acestea au refuzat, fiind trimise acasă.
În luna iulie, Guvernul de la Paris a anunțat că interzice abaya în școli, pe motiv că încalcă regulile privind secularismul în educație. Acestea au dus deja la interzicerea vălului islamic, deoarece reprezintă o manifestare a apartenenței religioase.
Decizia a fost salutată de partidele de dreapta din Franța, însă criticii au susținut că este vorba despre un afront adus libertăților civile.
Ministrul francez al Educației a menționat că fetele cărora nu li s-a permis accesul la cursuri au primit o scrisoare adresată familiilor acestora în care este menționat faptul că ”secularismul nu este o constrângere, ci este o libertate”:
În cazul în care fetele vor veni din nou la școală purtând abaya, va exista o ”nouă discuție”, a mai spus oficialul francez.
Emmanuel Macron, de acord cu măsura controversată aplicată în școli
Președintele Emmanuel Macron a afirmat că în Franța există o ”minoritate” care ”deturnează o religie și sfidează republica și laicitatea”, ceea ce are ”consecințe grave”.
Liderul de la Elysée a amintit că în urmă cu trei ani, profesorul Samuel Paty a fost asasinat, pe motiv că a prezentat o caricatură a profetului Mahomed în timpul unei ore de educație civică.
”Nu putem acționa ca și cum atacul terorist, asasinarea lui Samuel Paty, nu ar fi avut loc”, a declarat Macron, într-un interviu acordat canalului YouTube HugoDécrypte.
O asociație care îi reprezintă pe musulmani a depus o cerere la Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanță din Franța pentru plângeri împotriva autorităților statului, pentru a obține un ordin judecătoresc împotriva interzicerii abaya și a qamisului, ținuta echivalentă acesteia pentru bărbați.
Moțiunea "Acțiune pentru drepturile musulmanilor" (ADM) a fost analizată marți.
Consiliul Cultului Musulman din Franța (CFCM), înființat pentru a-i reprezenta pe musulmani în fața Guvernului, a anunțat că interzicerea abaya ar putea avea drept consecință "un risc ridicat de discriminare" și a precizat că ia în considerare posibilitatea de a depune o plângere Consiliul de Stat.
Lipsa "unei definiții clare a acestui articol de îmbrăcăminte creează o situație vagă și o incertitudine juridică", a declarat el.
O lege introdusă în martie 2004 a interzis "purtarea de semne sau de ținute prin care elevii arată în mod ostentativ o apartenență religioasă" în școli.
Printre acestea se numără crucile creștine mari, kippa evreiască și eșarfele musulmane. Spre deosebire de văl, abaya nu a fost interzisă până acum.
Subiectul a stârnit controverse pe scena politică din Franța. Criticii au acuzat Guvernul de la Paris că, prin interzicerea abaya, încearcă să Frontul Național, partid de extremă dreapta condus de Marine Le Pen.
Alături de ministrul de Interne, Gérald Darmanin, Gabriel Attal ar văzut drept un politician cu influență, care ar putea avea un rol important după încheierea mandatului de președinte al lui Emmanuel Macron în 2027.