Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Consilierul guvernatorului BNR: Lupta cu inflația, problema Băncilor Centrale

Banca Centrală Europeană a majorat joi ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR și Adrian Mitroi, profesor de economie, au vorbit la Euronews România despre această situație.

Impactul deciziei asupra României

Adrian Vasilescu: „Eu aș îndrăzni să spun că decizia de astăzi a Băncii Centrale Europene marchează un moment istoric important pentru că nu este vorba de a schimba niște cifre, nu este vorba de a muta niște indicatori dintr-un loc în altul. Eu cred că se produce o schimbare radicală de strategii. Acum începe o etapă nouă și anume lupta cu inflația, cu dobânzi real negative, dar nu sub zero, ci peste zero, dobânzi real negative în sensul că dobânzile vor crește. Ceea ce a schimbat radical poziția Băncii Centrale Europene este criza politică din Italia.”

Consilierul guvernatorului BNR a explicat care sunt dobânzile pe care Banca Națională le oferă.

Adrian Vasilescu: „Banca Națională lucrează un coridor de dobânzi care înseamnă o dobândă de politică monetară, îi spunem dobândă cheie, o dobândă care se numește facilitate de depozit și care înseamnă prețul la care Banca Centrală plătește depunerile băncilor în Banca Centrală și o dobândă căreia noi îi spunem Lombard, o dobândă de credite, cândva i-am spus credite de urgență, iar acum au devenit credite date în situația în care la sfârșitul zilei băncile rămân fără bani și nu au găsit pe piața interbancară, la împrumuturile între bănci nu au găsit o situație favorabilă și atunci vin la Lombardul Băncii Naționale.”

Profesorul de economie, Adrian Mitroi a argumentat că nu există motive de îngrijorare deoarece cursul euro este cel mai stabil indicator economic pe care ne putem baza, indiferent de inflație și de creșterea economică.

Adrian Mitroi: „Ai o Bancă Centrală cu două măsuri accelerație și cu ambreiaj în același timp, nu frână, foarte interesant, un mesaj și pentru BNR. Eu sunt convins că la fel va face și BNR, în siajul Băncii Centrale va ridica și el dobânda. 4,75, probabil urmează 5,57, undeva poate la 7 se va calma, pentru că dacă este adevărat ce ne-au spus, inflația mai urcă puțin și coboară în partea a doua a anului, dar mai coboară ceva din cauza costului creditului scump în economie.”

Scenariile posibile în lupta cu inflația

Adrian Vasilescu: „Toate Băncile Centrale din lume sunt pregătite pentru trei scenarii. Scenariul cel mai bun este găsirea unei linii care să lovească în inflație, să o descurajeze, fără să deranjeze creșterea economică. Al doilea scenariu este un scenariu mediu, de mijloc, care ar însemna o inflație doborâtă, dar cu o plată foarte grea și anume lumea să plătească cu recesiune doborârea inflației. Și scenariul cel mai rău e și inflație, și recesiune.”

Adrian Vasilescu a adăugat că Băncile centrale se luptă pentru a ajunge la primul scenariu, dar într-o perioadă de 2-3 ani, nu rapid, deoarece o descurajare rapidă a inflației ar produce o „aterizare dură”. De asemenea, acesta a adăugat că în timp ce inflația este simțită imediat, recesiunea este simțită mult mai greu

Adrian Mitroi: „Represiunea financiară este de fapt cea mai mare dramă a noastră, inflația este o dramă pandemică, toată lumea o are, dar recesiunea, mai ales pentru noi, cei din clasa mijlocie, fără active financiare, care ne-ar putea tracta un pic și ne-ar da niște oportunități, fără active imobiliare de exemplu, care ne-ar putea proteja la inflație, fără antreprenoriat neapărat, acolo luăm în piept această represiune.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE