Compania energetică de stat ungară MVM Group se așteaptă să încheie acordul de cumpărare a divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România în iunie sau iulie, a declarat joi directorul general al MVM pentru site-ul Portfolio.hu, citat de Reuters.
E.ON a anunțat tranzacția în decembrie, iar aceasta este supusă aprobării autorităților române. MVM obține o mare parte din gazele sale din Rusia, spre deosebire de furnizorii de energie din majoritatea țărilor europene, iar Ministerul Energiei din România a declarat în ianuarie că vânzarea ar putea fi blocată din motive de securitate.
De altfel, în ianuarie, Ministerul Energiei a anunțat că va sesiza Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția.
Directorul general al MVM, Karoly Matrai, a declarat pentru portfolio.hu că MVM nu intenționează să cedeze și a spus că MVM își va aproviziona clienții români folosind surse locale de gaze.
„Transportul gazului rusesc către România ne-ar impune costuri de tranzit enorme”, a spus el.
„Deoarece aprovizionarea internă este întotdeauna cea mai rentabilă opțiune, dacă vom primi aprobarea pentru tranzacție, intenționăm să aprovizionăm filiala noastră din România în principal din surse locale de gaze”, a spus Matrai.
Matrai a adăugat că MVM consideră că aprobările necesare ar putea fi obținute până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru și „că programul de închidere planificat pentru iunie-iulie va putea fi realizat”, asta în ciuda poziției oficiale a Ministerul Energiei din România care a arătat că, în urma unei analize riguroase, a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacții asupra securității naționale a României. Principalele motive pentru sesizarea CEISD din partea Ministerului Energiei din România sunt legăturile companiei din Ungaria cu Federația Rusă, riscul cesiunii ulterioare a acțiunilor E.ON Energie România către entități non UE, riscuri asupra datelor companiei și a datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de utilizatori dar și probleme de transparență a cumpărătorului.
MVM are relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom
Referitor la legăturile cu Federația Rusă, Ministerul Energiei amintește că MVM Zrt. are relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom, companii rusești aflate sub sancțiuni internaționale, prin care Ungaria își menține o dependență ridicată de gazele naturale și tehnologia nucleară din Rusia.
„Au fost identificate elemente de 'decisive influence, shadow control, influence by economic dependence și effective control', atât în cadrul MVM Grup cât și al societății prin intermediul căreia se intenționează cumpărarea pachetului majoritar al E.ON Energie România”, se arată în comunicatul citat.
Totodată, Ministerul Energiei susține că, din analiza documentației depuse de MVM, rezultă că structura contractuală și clauzele aferente tranzacției generează o posibilitate de cesiune ulterioară a participațiilor cumpărate de la E.ON Energie România către entități din afara Uniunii Europene sau către alte entități care nu figurează ca părți inițiale ale tranzacției. Astfel, Ministerul Energiei avertizează că această vulnerabilitate contractuală poate facilita transferul indirect al controlului către actori economici sau politici ce nu respectă rigorile și standardele de conformitate impuse de legislația europeană în domeniul energetic și transparență a tranzacțiilor.
Pe de altă parte, instituția precizează că a fost identificată lipsa unor garanții legale și contractuale în protejarea datelor companiei E.ON Energie România și ale datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de clienți români.
În plus, ME sesizează conflictul cu strategiile energetice naționale arătând că informațiile din documentația MVM de a reduce consumul de gaze naturale contravin Strategiei Energetice a României și Programului de Guvernare 2024-2028, care prioritizează extinderea accesului populației la rețelele de gaz și valorificarea resurselor interne.
De asemenea, autoritățile de la București susțin că au fost analizate comparativ tranzacții similare, cum este cazul achiziției producătorului de trenuri Talgo în Spania, care au fost respinse din cauza legăturilor MVM cu entități rusești și a influenței politice exercitate de Guvernul ungar. Acest exemplu relevă o practică documentată a utilizării unor achiziții strategice pentru a consolida interesele geopolitice ale Rusiei în diverse state membre UE, subliniază comunicatul.