Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mariya Gabriel ar putea deveni noul premier al Bulgariei

Comisarul european pentru inovare şi cercetare, Mariya Gabriel, va fi candidata partidului conservator bulgar Gerb la postul de premier, a anunţat miercuri fostul prim-ministru Boiko Borisov, relatează AFP.

Preşedintele bulgar Rumen Radev urmează să-i încredinţeze luni misiunea de formare a unui guvern fostei deputate în Parlamentul European în vârstă de 43 de ani, membră a Comisiei Europene din 2017. În cazul unui eşec, mai sunt posibile două tentative, înainte de convocarea de noi alegeri.

"Suntem hotărâţi să scoatem Bulgaria din marasm", a asigurat Borisov, care a fost înlăturat din funcţia de premier în primăvara lui 2020, după un mandat marcat de scandaluri de corupţie.

Impas politic în Bulgaria

A cincea rundă de alegeri parlamentare anticipate în ultimii doi ani din Bulgaria s-a încheiat din nou indecis, pe 2 aprilie. Alianţa formată din GERB şi Uniunea Forţelor Democratice (SCS) a înregistrat cu 26,6% din voturi un uşor avans în faţa blocului liberal format din partidele "Continuăm Schimbarea" (PP) şi "Bulgaria Democratică" (DB), condus tot de un fost premier, Kiril Petkov, demis anul trecut prin moţiune de cenzură, bloc ce a obţinut 24,7%.

Cu 64 şi, respectiv, 69 de mandate în parlament, niciunul dintre blocurile PP-BD sau GERB-SDS nu poate forma o majoritate parlamentară cu vreunul din celelalte patru partide intrate în parlament, acestea fiind partidul naţionalist şi anti-occidental 'Renaşterea' (Vazrajdane), Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS - partid al minorităţii turce), Partidul Socialist (SPB) şi partidul anti-sistem 'Există un Astfel de Popor' (ITN).

Totuşi, pe 19 aprilie, principalele două blocuri politice din Bulgaria au convenit să asigure prin rotaţie preşedinţia parlamentului ţării, o premieră în istoria forului legislativ de la Sofia.

Pe fondul turbulenţelor politice, Bulgaria nu a reuşit deocamdată să adopte bugetul şi să îndeplinească demersurile necesare pentru a obţine în totalitate fondurile europene din planul de relansare post-Covid, menţionează AFP.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE