Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cod galben de furtuni în aproape toată țara. Caniculă în 29 de județe și în București, până sâmbătă

Meteorologii au emis miercuri o atenționare cod galben de furtuni, valabilă miercuri în peste trei sferturi din țară. De asemenea, până sâmbătă este în vigoare un cod galben de caniculă ce vizează 29 de județe și Capitala.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri, între orele 10:00 - 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele montane, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia şi vestul Munteniei.

De asemenea, meteorologii avertizează că vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.

Urmează patru zile caniculare. Vor fi chiar și 36 de grade Celsius

De asemenea, începând de miercuri și până sâmbătă va fi valabil un Cod galben de disconfort termic ridicat în judeţe din Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Astfel, miercuri (24 august), în aceste regiuni disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, avertizează meteorologii.

Pe arii restrânse va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19 - 21 de grade.

Joi, vineri şi sâmbătă, în vestul, sudul şi estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18 - 21 de grade.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE