Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Coadă la apă îmbuteliată în regiunea Costa Blanca din Spania afectată de secetă

O secetă severă a făcut apa de la robinet imposibil de băut în mai multe localităţi din regiunea Costa Blanca din Spania, ceea ce i-a obligat pe turişti şi localnici să stea la coadă la punctele de distribuire a apei îmbuteliate, pentru a-şi acoperi nevoile de bază, transmite Reuters.

Pe fondul scăderii nivelului apelor a crescut salinitatea, ceea ce obligat autorităţile din unele zone să declare apa de la robinet nesigură pentru băut sau gătit. Apa îmbuteliată este distribuită gratuit.

Impactul secetei asupra economiei locale

Dezvoltarea imobiliară excesivă, schimbările climatice şi turismul de masă în lunile de vară, când explodează populaţia în destinaţiile turistice populare din bazinul Mediteranei, au agravat problema, susţin activiştii de mediu. De exemplu, în zona Marina Alta, în nordul capitalei provinciale Alicante, consumul de apă a ajuns la 19,67 miliarde litri în luna iulie, de la 2,3 miliarde litri în ianuarie.

În această zonă sunt aproape 38.000 de piscine, adică una la fiecare cinci locuitori, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Media la nivelul Spaniei este de o piscină la 35 de locuitori.

Lipsa de apă a forţat unele consilii locale să interzică activităţi precum umplerea piscinelor, udarea grădinilor sau spălatul maşinilor în timpul zilei.

"Am intrat deja într-o urgenţă climatică", a declarat Joan Sala de la ONG-u de mediu Accio Ecologista-Agro, citând nivelul scăzut al precipitaţiilor în partea de nord a provinciei Alicante, care anul trecut a primit doar jumătate din cantitatea obişnuită de precipitaţii şi în acest an doar 10% din nivelul mediu.

"Este nevoie de mult mai multă prevedere, pentru că acum, în timpul verii, sunt mult mai mulţi oameni aici decât iarna", a spus Fernando Sapena, proprietarul restaurantului El Raco De L'arros în oraşul Teulada-Moraira, specializat în paella, un fel de mâncare tradiţională din Valencia.

Seceta a provocat şi pierederi de peste 65 de milioane de euro pentru sectorul agricol din regiune, a estimat în luna iulie asociaţia fermierilor ASAJA.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE