Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Citroen e-C3 ar putea fi prima mașină electrică de buget, construită în Europa. Ce preț va avea rivala Daciei Spring

Grupul Stellantis va prezenta prima mașină electrică accesibilă, fabricată în Europa, la jumătatea lunii octombrie. Este vorba despre modelul Citroën e-C3, care ar urma să concureze cu modelele chinezești ieftine pe piața auto europeană, relatează agenția Reuters.

Mașinile electrice au, în acest moment, prețuri mai mari decât autoturismele dotate cu motoare pe benzină, motorină sau GPL. Din acest motiv, constructorii europeni de automobile vor să dezvolte modele mai ieftine, fiind încurajați de subvențiile acordate de Guvernele statelor membre UE.

De exemplu, Franța vrea să acorde o subvenție pentru vehiculele electrice produse în Europa, pe motiv că acestea ar avea o amprentă de carbon mai mică decât a modelelor importate. De asemenea, ia în calcul crearea unui program social de leasing prin care oferă mașini electrice pentru aproape 100 de euro pe lună familiilor cu posibilități financiare reduse.

Aceste subvenții ar urma să fie prezentate în luna octombrie pentru mașinile ce vor fi livrate în anul 2024, a afirmat o sursă guvernamentală citată de Reuters.

Nevoia lansării unor modele europene mai accesibile a fost alimentată de mărcile chinezești de vehicule electrice, care sunt considerate ca fiind o amenințare pentru producătorii auto europeni, deoarece pot oferi modele mai ieftine.

Deocamdată, producătorii auto chinezi s-au axat vehicule electrice de mari dimensiuni, însă este de așteptat să lanseze modele mai mici și mai ieftine pentu a-și extinde prezența pe piața europeană.

Dacia Spring, printre cele mai accesibile mașini electrice din Europa

Pe piața auto din Franța, Dacia Spring, model fabricat de Renault în China, se vinde cu 21.000 de euro, iar versiunea electrică a Renault Twingo poate fi cumpărată cu 25.000 de euro, până la jumătatea anului 2024, când se va încheia producția. Acestea sunt considerate cele mai ieftine mașini electrice.

În schimb, noul Citroen e-C3, o mașină de oraș mai mare decât modelele menționate anterior, va fi vândut la un preț mai mic de 25.000 de euro, a afirmat Thierry Koskas, directorul executiv al Citroën.

”În prezent nu există un model echivalent pe piață. Ar putea fi un bun candidat (...) pentru a răspunde solicitării Guvernului de a oferi leasing social”, a precizat el.

Construit pe platforma Stellantis ”smart car” introdusă pe piețele din India și America de Sud, modelul Citroen e-C3 va fi asamblat în Slovacia și va fi lansat, cel mai devreme, în anul 2024.

Potrivit Reuters, bateria acestei mașină electrică va oferi o autonomie de 300 de kilometri și va fi produsă, cel mai probabil, în China.

În condițiile în care bateria reprezintă o parte semnificativă din valoarea unui vehicul electric, Stellantis speră să obțină o derogare de la reguli pentru a beneficia de o subvenție din partea Guvernului de la Paris, a afirmat o sursă pentru agenția Reuters.

Schema propusă vizează vehiculele asamblate în Europa, pe motiv că fabricarea lor produce mai puține emisii de dioxid de carbon. Faptul că numeroase componente ale mașinii Citroen vor fi fabricate în China ridică semne de întrebare privind posibilitatea de a fi inclusă în programul de subvenții.

Reprezentanții companiei Stellantis au refuzat să răspundă solicitării de a oferi un punct de vedere pe această temă, arată sursa citată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE