Eurodeputata Diana Şoşoacă a fost scoasă joi din sala de plen a Parlamentului European, sub privirile colegilor. Una dintre fotografii îl înfățișează chiar pe ”colegul său de bancă” ce pare pus pe gânduri. Vorbim de unul dintre cei mai controversați membri ai PE.
Maximilian Krah, un politician german controversat
Maximilian Krah, în vârstă de 47 de ani, este cel care a fost plasat fix lângă Diana Șoșoacă în plenul Parlamentului European. El a făcut parte, până de curând, din conducerea AfD - Alternativa pentru Gemania, partid german de extremă dreaptă. Mai mult, a fost capul de listă al formațiunii politice pentru europarlamentare.
Avocat de profesie, Maximilian Krah a fost îndepărtat la sfâşitul campaniei electorale din AfD, după ce a declarat că un membru SS ”nu este automat un criminal”.
Politicianul german este, de asemenea, implicat în mai multe scandaluri de corupție.
În luna aprilie, poliția germană a arestat un consilier al europarlamentarului, suspectat de spionaj în favoarea Chinei. Bărbatul, pe nume Jian G., figurează în mod public ca fiind un asistent acreditat al lui Maximilian Krah.
Suspiciuni că a primit finanţări din Rusia şi China
Procuratura federală a declarat că acesta este acuzat că ar fi "un angajat al serviciilor secrete chineze", precum și că "a transmis în mod repetat informații despre negocierile și deciziile din Parlamentul European clientului său din domeniul serviciilor de informații". Jian G. este, de asemenea, acuzat de spionaj.
Partidul german de extremă dreaptă AfD a fost exclus, la sfârșitul lunii mai, din grupul Identitate şi Democraţie (ID) din Parlamentul European, tocmai în urma seriei de scandaluri în care a fost implicat Maximilian Krah.
"Grupul ID nu mai vrea să fie asociat cu incidentele în care a fost implicat Maximilian Krah, şeful listei AfD pentru alegerile europene", spuneau oficialii formațiunii.
Șoșoacă se află în zona neafiliaților din PE
Lângă Luis Lazarus și Diana Șoșoacă, în Parlamentul European mai este așezat un alt personaj controversat, politicianul slovac Milan Mazurek. A fost condamnat în 2019 pentru defăimare pe bază de rasă din cauza unor afirmații legate de romi.
A fost primul parlamentar slovac care și-a pierdut mandatul din cauza unei infracțiuni.
Conform regulilor din Parlamentul European, europarlamentarii sunt așezați în plenul legislativului UE conform deciziei Conferinței Președinților, alcătuită din liderii grupurilor politice europene și președintele PE. Șoșoacă, Lazarus, Krah și Mazurek sunt în zona neafiliaților.
Grupurile politice din Parlamentul European
Deputații europeni se organizează în grupuri politice, care reunesc reprezentanți din diferite state membre pe baza afinităților lor politice.
Deputații europeni pot aparține unui singur grup politic, sau pot alege să nu aparțină niciunui grup; în acest caz ei sunt neafiliați (NI în graficul de mai sus - abrevierea de de la denumirea franceză „non-inscrits”) . În prezent, 46 de deputați europeni au ales să rămână în afara grupurilor politice.