Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, de la orele 7.30 și 20.00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Cum redresăm mașina pe polei. Pregătirea mașinii pentru sezon, la fel de importantă ca manevrele de redresare

  • Atenționările meteorologilor trebuie să îi pună în gardă pe șoferi. Poleiul de sub stratul de zăpada este capcana care îi poate surprinde și pe cei cu mare experiență.
  • Este însă nevoie de manevre speciale pentru a controla mașina care intră în derapaj, dar mai presus de toate, este nevoie de calm în astfel de momente, spun specialiștii în conducere defensivă.
  • Specialiștii spun că este o experiență total diferită să conduci pe un drum acoperit de zăpadă și polei. Mașina se comportă nefiresc și este nevoie de manevre aparte pentru evitarea accidentelor.

Citește mai multe sfaturi pentru redresarea mașinii pe polei

Cât plastic înghițim atunci când bem apă îmbuteliată?

  • Un nou studiu arată că apa îmbuteliată în sticle de plastic conţine de până la o sută de ori mai multe particule de plastic minuscule decât se estimase anterior.
  • Oamenii de știință au folosit o tehnică inovatoare și au numărat, în medie, 240.000 de fragmente de plastic detectabile pe litru de apă. Testele au fost făcute pe mai multe mărci populare.
  • "Dacă oamenii sunt îngrijoraţi de nanoplasticele din apa îmbuteliată, este rezonabil să luăm în considerare alternative, cum ar fi apa de la robinet", a declarat Beizhan Yan, coautor al studiului.

Citește mai mult

Hotelul care a luat foc în București, fără autorizație de securitate la incendiu

  • Hotelul care a luat foc de dimineață în București nu avea autorizație de incendiu, transmit cei de la ISUBIF.
  • Un incendiu a izbucnit marți dimineață, în jurul orei 07:00, în zona pieței din Centrul Vechi al Bucureștiului.
  • Clădirea în cauză este un hotel, iar suprafața afectată este de 100 de metri pătrați, potrivit pompierilor, care spun că 20 de persoane au fost evacuate și că nu sunt victime.

Citește mai mult despre incendiul de la hotelul din Centru Vechi al Capitalei

Avarie majoră în București: Peste 1000 de blocuri au rămas fără apă caldă și căldură

  • Peste o mie de blocuri din sectoarele 1, 2, 5 și 6 din București au rămas fără apă caldă și căldură după o avarie majoră la rețea.
  • Avaria a apărut la magistrala Grivița, în zona Șoselei Grozăvești, anunță compania Termoenergetica.
  • ”Avaria s-a produs pe magistrala Grivița, pe conducta cu diametrul de 1000mm. Au fost deja începute, în regim de urgență, manevrele de sectorizare, închidere și golire a conductei, apoi cele de aerisire. Ulterior, vor fi efectuate sudurile pentru reparația avariei și încărcarea magistralei”, anunță Termoenenrgetica.

Citește mai mult despre avariile majore din București

Cum ne protejăm de ger. Sfaturi pentru a evita complicații precum hipotermia și degerăturile

  • În următoarele zile se vor înregistra temperaturi scăzute pe întregul teritoriu al României, iar meteorologii au emis o avertizare de ger, pentru toată țara.
  • Medicii și specialiștii în sănătate publică ne spun ce trebuie să facem în perioadele friguroase, pentru a evita efectele negative ale frigului asupra organsismului.
  • Persoanele vârstnice sunt printre cele mai vulenerabile în cazul expunerii la frig, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii. Acestea trebuie să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute.

Citește mai multe sfaturi pentru a te proteja de ger

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE