De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Rețeaua electrică, afectată de caniculă
- Rețeaua energetică din România este suprasolicitată, din cauza caniculei, iar penele de curent sunt tot mai frecvente.
- Majoritatea liniilor electrice au fost construite înainte de anii '90, iar experții avertizează că țara noastră are nevoie urgentă de modernizări la rețelele de distribuție.
- În unele cazuri, prosumatorii ajută rețeaua, însă și pentru ei există dificultăți.
Citește mai multe despre rețeaua electrică afectată de caniculă.
Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Azerbaidjan
- Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită de stat în Azerbaidjan pe 18 şi 19 august, pentru a dezvolta relaţiile bilaterale şi a discuta ”probleme regionale şi internaţionale”, a anunţat vineri Kremlinul.
- Azerbaidjanul este un partener apropiat al Moscovei, dar şi un important furnizor de energie pentru ţările occidentale,
- Vizita vine în contextul unei ofensive militare ucrainene de anvergură în provincia rusă de graniţă Kursk, în timp ce armata rusă continuă să înainteze pe frontul din estul Ucrainei.
Citește mai multe despre vizita lui Putin în Azerbaidjan.
7 cazuri de infecție cu virusul West Nile, confirmate în România
- 7 cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost confirmate în România, din luna iunie până la jumătatea lunii august.
- Este vorba despre şase bărbaţi şi o femeie, potrivit unui raport publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
- Cazurile de infecție cu virus West Nile au fost înregistrate în: Bucureşti (2), judeţul Bistriţa-Năsăud (1), judeţul Dâmboviţa (1), judeţul Giurgiu (1), judeţul Mureş (1), judeţul Satu Mare (1).
Citește mai multe despre infecțiile cu West Nile din România.
Criza politică din Venezuela continuă
- Opoziţia din Venezuela a convocat sâmbătă mitinguri în întreaga ţară şi în străinătate pentru a revendica victoria în alegerile prezidenţiale de la sfârşitul lunii iulie.
- Anunţul realegerii lui Maduro pentru un al treilea mandat a declanşat manifestaţii spontane, soldate cu 25 de morţi, 192 de răniţi şi 2.400 de arestaţi, potrivit unor surse oficiale.
- Opoziţia, care a organizat până în prezent o singură manifestaţie, la 3 august, a făcut apel la demonstraţii de amploare în întreaga ţară şi în peste 300 de oraşe din străinătate.
Citește mai multe despre criza politică din Venezuela.
Vremea în weekend, între averse și valuri de căldură
- Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru zone din 20 de judeţe, valabilă sâmbătă, între orele 12:00 şi 21:00.
- În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a zonei montane, în nord-vestul Moldovei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, precum şi în sud-vestul şi în sud-estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
- Pe de altă parte, sâmbătă sunt în vigoare şi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă ce vizează aproape toată ţara.
Citește mai multe despre vremea din weekend.