Generalul american Christopher G. Cavoli a preluat luni postul de Comandant Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR). Acesta l-a înlocuit pe Tod D. Wolters, cel care deținea funcția din mai 2019. Ceremonia a avut loc la cartierul general militar aliat (SHAPE) de la Mons, Belgia.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit despre „momentul decisiv” prin care trece în prezent securitatea transatlantică, într-un context caracterizat de invazia rusă în Ucraina şi de „creşterea competiţiei strategice”, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
„Ni te alături nouă într-un moment decisiv pentru securitate transatlantică, marcat prin competiţia strategică în creştere şi revenirea războiului brutal în Europa”, i-a transmis Stoltenberg lui Cavoli în timpul ceremoniei.
Acesta din urmă îl înlocuieşte pe generalul american Tod Wolters. Stoltenberg a evidenţiat legăturile lui Cavoli cu Europa. Născut în Germania în timpul Războiului Rece, el a crescut în Italia şi vorbeşte limbile franceză, italiană şi rusă.