Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

China susține că a fost „deschisă și transparentă” privind originile COVID-19

China a anunțat marți că și-a manifestat „deschiderea și transparența” pentru depistarea originilor bolii infecțioase COVID-19, după ce în spațiul public au reapărut întrebările privind modul în care s-a declanșat pandemia, relatează The Associated Press.

Departamentul Energiei al SUA a evaluat, recent, cu un nivel „scăzut de încredere” informația potrivit căreia pandemia care a fost depistată pentru prima oară în orașul Wuhan din centrul Chinei la sfârșitul anului 2019 a început cu scăparea unui virus dintr-un laborator. Raportul autorităților americane nu a fost făcut public.

China a "pus la dispoziție cele mai multe date și rezultate ale cercetării privind depistarea virusurilor și a adus contribuții importante la cercetarea globală privind depistarea virusurilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning Mao, conform sursei citate.

"Politizarea problemei depistării virusului nu va defăima China, ci doar va afecta credibilitatea SUA", a declarat Mao.

Oficialul chinez a reacționat ca urmare a criticilor venite din partea congresmenilor americani care au afirmat că Beijingul nu a fost pe deplin cooperant în acest sens.

Recent, în spațiul public au reapărut întrebări cu privire la modul în care a apărut virusul SARS-COV-2 care a ucis peste 6,8 milioane de persoane în întreaga lume.

În schimb, oficialii din cadrul Comunității americane de informații nu sunt de acord cu punctul de vedere al Departamentului Energiei al SUA potrivit căruia COVID-19 a scăpat dintr-un laborator.

"Pur și simplu nu există consens la nivelul comunității de informații", a declarat luni John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională.

Concluziile raportului Departamentului american al Energiei au fost prezentate prima oară, la sfârșitul săptămânii de publicația Wall Street Journal, care a precizat că raportul clasificat s-a bazat pe noi informații și pe o actualizare a unui document din 2021. Departamentul Energiei supraveghează activitatea unei rețele naționale de laboratoare din SUA.

Luni, oficiali ai Casei Albe au refuzat să confirme informațiile apărute în presă despre evaluare.

În 2021, oficialii au publicat un rezumat al unui raport de informații. Documentul releva că patru membri ai Comunității de Informații din SUA aveau un nivel scăzut de încredere că virusul a fost transmis prima oară de la un animal la un om, iar un al cincilea estima că prima infectare la om a avut legătură cu activitatea unui laborator.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE