Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

China se pregăteşte să doboare un obiect zburător neidentificat. Canada caută la sol tot un obiect neidentificat doborât

China se pregăteşte să doboare un obiect neidentificat aflat în zbor în spaţiul său aerian, în timp ce în Canada este căutat la sol un obiect zburător în formă cilindrică ce a fost doborât cu ajutorul forţelor aeriene americane, relatează duminică agenţiile DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit publicaţiei chineze Global Times, un obiect zburător misterios a fost reperat în largul coastei oraşului Rizhao, în provincia Shandong, aflată între oraşele Beijing şi Shanghai. Pescarii aflaţi în zonă au fost atenţionaţi să fie precauţi.

Un incident similar a avut loc în Canada

Acest incident survine după ce Statele Unite au doborât în urmă cu o săptămână un balon chinez care, potrivit Washingtonului, ar fi fost folosit de China pentru spionaj, în timp ce Beijingul afirmă că a fost un balon meteo care din cauza vântului a deviat de la traiectoria sa.

Un alt obiect misterios, de data aceasta în formă cilindrică, a fost doborât sâmbătă deasupra Canadei de un avion vânătoare american F-22, în cadrul unei operaţiuni comune a forţelor aeriene din SUA şi Canada.

Despre acesta din urmă premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că este în desfăşurare o operaţiune de căutare pentru a localiza obiectul şi a-l analiza. „Avem încă multe de aflat despre el. De aceea analiza acestui obiect va fi foarte importantă”, a declarat duminică premierul canadian.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE