Un obiect neidentificat a fost doborât ieri deasupra Canadei de un avion american. Obiectul zbura deasupra provinciei Yukon, din nord-vestul țării. Apariția acestuia vine la doar câteva zile după ce un presupus balon de spionaj al Chinei a fost doborât după ce a încălcat spațiul aerian american.
Organizația SUA-Canada care organizează apărarea comună a spațiului aerian deasupra celor două națiuni, Comandamentul nord-american de apărare aerospațială (NORAD), a detectat obiectul care zbura la mare altitudine vineri seara deasupra Alaskăi, au declarat oficialii americani. Acesta a trecut în spațiul aerian canadian sâmbătă.
Trei obiecte au fost doborâte în spațiul aerian în decurs de șapte zile
Trudeau a vorbit cu președintele american Joe Biden, care a ordonat, de asemenea, ca obiectul să fie doborât. Avioanele canadiene și americane care operează în cadrul NORAD au fost mobilizate împreună.
„Obiectul intrase ilegal în spațiul aerian canadian și a reprezentat o amenințare rezonabilă pentru siguranța zborurilor civile. Obiectul a fost doborât la aproximativ 100 mile (160 km n.red.) de granița dintre Canada și Statele Unite, deasupra teritoriului canadian din centrul Yukonului. Nu avem alte detalii despre obiect în acest moment, altele decât faptul că pare a fi un obiect cilindric mic și mai mic decât cel care a fost doborât în largul coastei Carolinei de Nord,” a declarat Anita Anand, ministrul canadian al Apărării.
Avioanele de vânătoare americane au doborât până acum trei obiecte în spațiul aerian deasupra SUA și Canadei în decurs de șapte zile, o evoluție uimitoare care ridică întrebări cu privire la ce anume planează deasupra noastră și cine le-a trimis.
Se crede că cel puțin unul dintre obiectele doborâte era un balon spion din China. Deși Beijingul recunoaște că obiectul era al său, a negat că acesta a fost folosit în scopuri de spionaj.