Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Celebrul traficant „El Chapo” lansează un apel de ajutor către Mexic. Acesta se plânge de condițiile de detenție

Celebrul traficant de droguri mexican Joaquin Guzman, alias „El Chapo”, a lansat marţi prin intermediul unuia dintre avocaţii săi un apel la ajutor către Mexic cu privire la „chinul psihologic” la care el pretinde că este supus în închisoarea din Statele Unite, unde ispăşeşte o pedeapsă de închisoare pe viaţă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Condițiile de detenție

„În cei şase ani în care Joaquin s-a aflat în Statele Unite, el nu a văzut soarele”, a declarat avocatul său din Mexic, Jose Refugio Rodriguez, într-un interviu pentru Radio Formula.

Încarcerat în una dintre cele mai sigure închisori din Statele Unite, aflată în Colorado, „El Chapo” Guzman iese doar de trei ori pe săptămână din celula sa, fără ca vreodată să vadă soarele, a adăugat Rodriguez.

Avocatul susţine că a primit un mesaj vocal de la Guzman, în vârstă de 65 de ani, prin Mariel Colon, una dintre avocatele sale din Statele Unite, şi prin una dintre surorile sale.

„Suferă de tulburări psihice”, a continuat el, temându-se de o „deteriorare” a stării sale de sănătate care ar putea duce la deces prematur.

Autorităţile mexicane trebuie să vegheze asupra condiţiilor lui de detenţie, conform unui acord cu Statele Unite, potrivit avocatului său. Ambasada Mexicului în Statele Unite a confirmat marţi că a primit un e-mail din partea avocatului Jose Refugio Rodriguez, datat 10 ianuarie.

„Vom vedea, dar el ispăşeşte o pedeapsă acolo, are o sentinţă. Deci, sincer, nu văd nicio posibilitate pentru el, dar voi analiza chestiunea cu parchetul”, le-a declarat jurnaliştilor ministrul mexican de Externe, Marcelo Ebrard.

Fiul acestuia a fost arestat

„El Chapo”, cândva temutul lider al Cartelului Sinaloa, protestează şi împotriva presupusei nerespectări a procedurilor în timpul extrădării sale în ianuarie 2017. El solicitase în octombrie anularea sentinţei sale şi un nou proces.

Nemulţumirile lui „El Chapo” vin după arestarea unuia dintre fiii săi, Ovidio Guzman, pe 5 ianuarie, în statul mexican Sinaloa (nord-vest), în timpul unei operaţiuni care s-a soldat cu 29 de morţi - 10 militari şi 19 infractori, conform autorităţilor mexicane.

Pe 18 iulie 2019, Joaquin Guzman a fost găsit vinovat de un tribunal din New York de trafic de droguri, spălare de bani şi folosirea de arme de foc. În faţa aceleiaşi instanţe din Brooklyn a început marţi procesul pentru trafic de cocaină a lui Genaro Garcia Luna, fost ministru mexican al Securităţii, între 2006 şi 2012.

Garcia Luna este acuzat că a acceptat mită pentru a proteja Cartelul Sinaloa a lui „El Chapo” şi că a fost implicat în traficul a cel puţin 53 de tone de cocaină către Statele Unite.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE