Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Celebrele canale din Veneția au secat. Care sunt cauzele

Veneția este renumită pentru rețeaua sa sinuoasă de canale. Căile navigabile - folosite în fiecare zi mii de taxiuri de apă și gondole - oferă o perspectivă unică asupra atracțiilor orașului. Între octombrie și ianuarie, inundațiile reprezintă principala preocupare a orașului. Câteva zile, anual, nivelul apei crește și acoperă părțile joase ale Veneției, cum ar fi Piața San Marco.

O combinație de factori a făcut ca aceste canale celebre să rămână uscate în acest an. Lipsa de precipitații este parțial de vină, după săptămâni de iarnă secetoasă, dar luna plină și curenții marini au contribuit, de asemenea, la secetă.

VEZI GALERIA
4 imagini

Gondolele tradiționale și taxiurile acvatice au fost afectate de nivelul scăzut al apei. Seceta are, de asemenea, un impact asupra ambulanțelor acvatice vitale ale orașului, care ar putea întâmpina dificultăți în a naviga pe principalele rute de transport din Veneția.

Precipitațiile scăzute din timpul iernii

Râurile și lacurile din Italia au fost afectate de o lipsă severă de apă în această iarnă - în special în nordul țării. Alpii au primit mai puțin de jumătate din cantitatea normală de zăpadă din această iarnă.

Cel mai lung fluviu din Italia, Pad, curge din Alpi până la Marea Adriatică. Acesta are cu 61% mai puțină apă decât în mod normal în această perioadă a anului. De asemenea, nivelurile sunt scăzute pe Lacul Garda, ceea ce înseamnă că este posibil să se ajungă pe jos pe insula San Biagio.

"Ne aflăm într-o situație de deficit de apă care s-a acumulat încă din iarna 2020-2021. Avem nevoie de 50 de zile de ploaie", a declarat expertul climatic Massimiliano Pasqui pentru cotidianul italian Corriere della Sera.

Această situație vine după ce țara s-a confruntat cu cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani, declarând vara trecută stare de urgență în bazinul fluviului Pad.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE