Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cele mai mari surprinzătoare finale mici din istoria Cupei Mondiale de Fotbal. Ediția la care Bulgaria a jucat pentru locul 3

Sâmbătă, 17 decembrie, pe stadionul Khalifa din Doha, Croația și Maroc vor juca în finala mică a Campionatului Mondial de Fotbal. Prezența Marocului până în această fază a competiției reprezintă de departe surpriza acestei ediții. Nord africanii au eliminat pe rând Spania (în optimi) și apoi Portugalia (în sferturi), dar în semifinale au fost învinși de Franța. În istoria Cupei Mondiale au existat mai multe astfel de prezențe surpriză în această fază a competiției.

Polonia, în finala mică a Cupei Mondiale din 1974

Polonia a fost surpriza Cupei Mondiale din 1974. Până în acel an echipa nu mai ajunsese într-o fază atât de avansată la un turneu final. Totuși, la competiția organizată în Germania de Vest, echipa Poloniei avea să ajungă până în finala mică, unde va învinge echipa Braziliei, adjudecându-și astfel locul al treilea. Totodată, Polonia va da si golgheterul competiției - Grzegorz Lato.

Bulgaria, în finala mică a Cupei Mondiale din 1994

La Cupa Mondială de Fotbal din 1994, organizată în Statele Unite, naționala Bulgariei a reușit să ajungă până în finala mică după ce a eliminat pe rând Mexic (în optimi) și apoi Germania (în sferturi). În semifinale, Bulgaria a fost învinsă de Italia cu scorul de 2 – 1. În finala mică Bulgaria întâlnea Suedia, iar aceasta din urmă avea să câștige meciul cu 4 – 0.

Turcia și Coreea de Sud, în finala mică a Cupei Mondiale din 2002

La Cupa Mondială din 2002 am avut parte de o dublă surpriză. Turcia și una dintre țările gazdă ale competiției, Coreea de Sud, au jucat finala mică. Prezența celor două echipe până în această fază a competiției reprezenta o premieră pentru ambele formații. Turcia a beneficiat de un culoar favorabil, trecând pe rând de Japonia (în optimi) și de Senegal (în sferturi). Pe de altă parte, Coreea de Sud dăduse piept cu două echipe puternice, favorite la câștigarea trofeului: Italia (în optimi) și apoi Spania (în sferturi). Cu toate acestea, în finala mică Turcia avea să se impună în fața Coreei de Sud cu scorul de 3 – 2.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE