Zeci de mii de persoane s-au adunat în capitala Cehiei pentru a-și exprima solidaritatea cu Ucraina și sprijinul pentru valorile democratice. Oamenii au purtat steaguri cehe, ucrainene și ale Uniunii Europene.
Mitingul a fost organizat de un grup numit "Milioane de momente pentru democrație", care a susținut mai multe mitinguri de sprijin pentru Ucraina, după invazia rusă. Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a mulțumit oamenilor prezenți la miting printr-un mesaj video. Ea a declarat că țara să se confruntă cu "cel mai întunecat moment din istoria sa", dar și-a exprimat speranța că agresiunea rusă nu va reuși.
*Sursă Foto: AP
Reprezentanţii grupului care a organizat manifestaţia pro-Ucraina, denumit ''Un milion de momente pentru democraţie'', au susţinut în faţa mulţimii adunate în piaţa principală din Praga că, dincolo de temerile legate de război şi creşterea preţurilor la energie, viitorul democraţiei este în pericol.
Manifestanții au primit un mesaj de la Olena Zelenska
Manifestanţilor adunaţi acolo li s-a adresat pe un ecran prin legătură video şi soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Olena Zelenska. ''Nu vom lăsa Rusia să ne atragă pe noi sau lumea întreagă în întuneric. Întunericul niciodată nu va învinge. Atât timp cât oamenii nu închid ochii în faţa războiului, lumina noastră nu se va stinge niciodată'', a spus prima doamnă a Ucrainei.
Ministrul ceh de interne Vit Rakusan a provocat indignarea Rusiei după ce vineri a întins pe sediul ministerului său drapelele ceh şi ucrainean cu o fâşie neagră între ele ce ilustra chipul preşedintelui rus Vladimir Putin ieşind dintr-un sac pentru cadavre.