Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce urmează după ce Donald Trump a fost pus sub acuzare

Donald Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din Manhattan, devenind primul fost președinte din istoria Statelor Unite care a fost inculpat penal. Acuzațiile specifice nu au fost făcute publice. Iată ce știm până în prezent despre decizia de inculpare și despre următoarele etape ale procedurii penale.

Ce este un rechizitoriu?

În sistemul de drept comun din Statele Unite, atunci când cineva este pus sub acuzare de către un mare juriu, înseamnă că este acuzat de una sau mai multe infracțiuni. Marele juriu, care în New York este format din 23 de membri ai publicului, ascultă probele de la martori, prezentate de procurori pe o perioadă de zile, săptămâni sau chiar luni. La finalul acestui proces, procurorii decid dacă vor cere juraților să voteze asupra unei acuzații. Pentru a pune sub acuzare o persoană este nevoie de o majoritate de voturi.

Procesul marelui juriu este secret, iar actul de acuzare nu este făcut public, de obicei, decât după ce este depus în instanță sau - în unele cazuri - până când inculpatul se prezintă pentru prima dată în instanță, așa cum notează The Washington Post.

Despre ce este vorba în acest caz?

Acuzația împotriva lui Trump ar implica o plată făcută înainte de alegerile prezidențiale din 2016 către Stormy Daniels, o actriță de filme pentru adulți, pentru a o împiedica să vorbească public despre o aventură pe care a declarat că a avut-o cu Trump cu ani în urmă.

Va fi Trump arestat?

Pe 18 martie, Trump a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care spunea că va fi arestat, dar acest lucru nu se va întâmpla decât dacă se va preda de bună voie. Un purtător de cuvânt al procurorului din Manhattan a declarat joi seară că avocatul lui Trump a fost deja contactat pentru a coordona predarea acestuia către autorități. Fostul președinte ar urma să se prezinte în instanță pentru o audiere, marți, 4 aprilie.

Ce urmează acum

Iată care sunt etapele obișnuite ale unui caz penal, de la anchetă până la pronunțarea sentinței.

Ce se întâmplă după ce ajunge în custodia poliției?

Odată ce un suspect care a fost pus sub acuzare se află în custodia poliției, urmează prelevarea amprentelor și fotografierea. Procesul este identic, indiferent dacă persoana a fost arestată sau dacă a fost de acord - sau a negociat prin intermediul avocaților - să se predea.

Prima procedură judiciară după o arestare sau predare ar fi o audiere într-o sală de judecată din Manhattan. La audiere, un judecător poate stabili dacă Trump ar trebui să plătească o cauțiune sau să respecte anumite restricții până la proces - sau dacă ar putea fi eliberat fără cauțiune sau restricții, ceea ce este cunoscut sub numele de eliberare pe cauțiune personală.

Cine este procurorul care a adus acuzații împotriva lui Trump?

Alvin Bragg a fost ales procuror al districtului Manhattan în noiembrie 2021. El este un fost procuror federal în cadrul biroului Procurorului General din New York. Bragg a moștenit ancheta de la predecesorul său, Cyrus Vance Jr. Doi procurori de rang înalt au demisionat din biroul său anul trecut, aparent din cauza faptului că Bragg nu a fost înclinat să urmărească o punere sub acuzare a lui Trump în legătură cu afacerile sale imobiliare. Bragg a refuzat să discute despre anchetă, spunând doar că „vom continua să aplicăm legea în mod egal și corect”.

Ar putea Trump să ajungă la închisoare?

Aceasta este întrebarea pe care și-o pun o mulțime de oameni. Răspunsul corect este: depinde. De pildă, depinde de gravitatea acuzațiilor care i se aduc și de istoricul legal al acelei persoane.

Se crede că Bragg a luat în considerare acuzații de falsificare a registrelor comerciale în comiterea unei alte infracțiuni, posibil o încălcare a finanțării campaniei electorale. Aceasta ar fi o infracțiune de nivel scăzut, conform legislației statului New York, care se pedepsește cu până la patru ani de închisoare.

În general, este neobișnuit ca o persoană fără cazier judiciar să fie condamnată la o perioadă lungă de închisoare pentru o infracțiune de nivel scăzut, care nu a implicat violență. Așadar, chiar dacă Trump este condamnat pentru o infracțiune, nu înseamnă neapărat că va ajunge în spatele gratiilor.

Mai poate Trump să candideze la alegerile prezidențiale din 2024?

Din punct de vedere legal, Donald Trump poate să candideze la președinție în timp ce este pus sub acuzare - sau chiar dacă este condamnat pentru o infracțiune. Întrebarea e cum i-ar afecta un dosar penal șansele în alegerile prezidențiale din 2024? În acest caz, părerile sunt împărțite. Unii dintre consilierii său spun că ancheta îl favorizează pe Trump, punându-l în centrul atenției. Pe de altă parte, alții spun că ancheta îl discreditează pe Trump în ochii unui segment important al electoratului american.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE