O miliție rebelă cunoscută sub numele de M23 a cucerit de curând principalul oraș congolez Goma, sporind în felul acesta temerile legate de un război regional mai amplu.
Aproximativ 400.000 de persoane și-au părăsit casele din estul RD Congo (Republica Democrată Congo) pe măsură ce rebelii au avansat spre Goma, potrivit Agenției ONU pentru Refugiați.
M23 este finanțat și condus de guvernul din Rwanda, potrivit Organizației Națiunilor Unite și Statelor Unite. Rwanda neagă însă orice implicare directă.
Conflictul își are rădăcinile în genocidul din Rwanda, din 1994, care s-a extins în RD Congo, ducând la decenii de lupte. La fel ca liderii din Rwanda, M23 este alcătuit în principal din persoane din grupul etnic tutsi.
Ce este M23?
M23 este una dintre cele peste 100 de miliții care mișună în zonele bogate în minereuri din estul RD Congo, așa cum arată publicația The New York Times. Dar gruparea se distinge de restul grupărilor prin controlului direct asupra unui teritoriu și asupra industriei miniere profitabile din zonă. Guvernul congolez a părut până acum incapabil să reia controlul asupra acestei părți din țară.
Numele grupului face aluzie la un acord de pace semnat la 23 martie 2009, dar nerespectat de guvernul congolez. Liderii M23 susțin că grupul se află în estul Congo pentru a proteja grupul etnic tutsi și alți vorbitori ai limbii kinyarwanda de persecuțiile autorităților congoleze.
În estul RD Congo se adăpostesc adăpostește și sute de presupuși autori ai genocidului rwandez care nu au fost aduși în fața justiției, potrivit ONU.
Grupul a fost înființat în 2012 și după câteva ciocniri cu forțele naționale, a rămas inactiv până în 2021 când a reluat atacurile asupra armatei congoleze în 2021.
Cine susține M23?
M23 se află sub comanda militară a lui Sultani Makenga, un rebel congolez care a luptat în Rwanda în anii ‘90, s-a alăturat armatei congoleze în anii 2000 și apoi a dezertat pentru a se alătura M23 în 2012.
Makenga primește instrucțiuni și sprijin de la armata rwandeză și de la serviciile de informații rwandeze, potrivit experților Națiunilor Unite și agențiilor de informații occidentale.
Rwanda a negat orice implicare directă. Experții spun că Rwanda, o țară cu resurse naturale limitate, încearcă să își extindă sfera de influență în zonă și să extragă resursele minerale din estul RD Congo.
Care sunt originile M23?
După genocidul din 1994, aproximativ un milion de persoane din grupul etnic hutu au fugit din Rwanda în Congo, pe atunci numit Zair. Printre aceștia se aflau multe persoane responsabile pentru uciderea a milioane de membri ai grupului etnic tutsi. În 1996, Rwanda a invadat Congo și a sprijinit rebeliunea care a dus în cele din urmă la căderea liderului cleptocrat Mobutu Sese Seko.
Mai multe grupări au fost create la sfârșitul anilor 2000 pentru a-i apăra pe tutsi în RD Congo și pentru a lupta împotriva armatei congoleze, inclusiv predecesorul M23, Congresul Național pentru Apărarea Poporului. La 23 martie 2009, grupul a semnat un acord de pace cu guvernul congolez și a fost de acord să își integreze luptătorii în armata națională.
Acest acord a căzut în 2012, când sute de foști soldați rebeli s-au revoltat în cadrul armatei congoleze și au format mișcarea M23.
În 2013, după ce Rwanda a încetat să mai finanțeze gruparea sub presiunea internațională intensă, armata congoleză și forțele de menținere a păcii ale ONU au învins M23. De la reapariția sa în 2021, gruparea a trecut la ofensivă. Guvernul congolez apelase la mercenari europeni, pe lângă trupe guvernamentale, pentru a apăra teritoriile din est, însă aceștia au fost copleșiți în ulimele zile.
Ce este nou de data aceasta?
Experții văd câteva diferențe majore față de ofensiva din 2012 a M23.
În primul rând, M23 controlează acum de două ori mai mult teritoriu decât în 2012, potrivit Organizației Națiunilor Unite în Congo. Teritoriul aflat sub controlul său a crescut cu 30% între aprilie și noiembrie anul trecut.
În al doilea rând, în ultimul an, M23 a accelerat recrutarea, atât voluntară, cât și forțată, inclusiv a minorilor. Potrivit experților ONU, luptătorii săi au folosit arme nemaivăzute până acum în estul Congo, cum ar fi rachete antitanc.
În al treilea rând, experții Organizației Națiunilor Unite au afirmat într-un raport de anul trecut că până la 4.000 de trupe rwandeze au fost desfășurate în provincia Kivu de Nord, principala zonă de operațiuni a M23, depășind numărul luptătorilor M23.
Care este obiectivul final al M23?
Potrivit Organizației Națiunilor Unite, M23 planifică „extinderea teritorială și ocuparea și exploatarea pe termen lung a teritoriilor cucerite”.
În aprilie, gruparea a cucerit Rubaya, unde se află una dintre cele mai mari mine de coltan din lume, o componentă cheie în fabricarea smartphone-urilor. Mineralele sunt în cele din urmă direcționate către Rwanda.
În 2012, M23 s-a retras din Goma după ce Rwanda și-a retras sprijinul pentru grup, dar acum gruparea și-a reluat activitatea în zonă după ce guvernul de la Kigali a început din nou să sprijine M23.