Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce au spus supraviețuitorii din avionul prăbușit în Kazahstan

38 de pasageri au murit și 29 au supraviețuit după ce avionul Azerbaijan Airlines s-a prăbușit în Kazahstan, chiar în prima zi de Crăciun. Între timp, apar și alte detalii privind ceea ce s-a întâmplat.

Ce au spus supraviețuitorii din avionul prăbușit în Kazahstan

Unul dintre pasagerii care au supraviețuit a declarat, pentru Reuters, că s-a auzit cel puțin o bubuitură puternică, precum o explozie, când avionul se apropia de Groznîi (Rusia), care se află la aproximativ 850 de kilometri de linia ucraineană a frontului. Capitala Ceceniei reprezintă însă o țintă pentru lovituri repetate cu drone, realizate de ucraineni.

„După zgomot, am crezut că avionul se va rupe în bucăți. Era evident că avionul fusese avariat într-un fel. Zbura ca și cum era beat, nu mai era același avion”, a spus Subhonkul Rahimov, pasager în acea aeronavă.

Zgomotul puternic a fost confirmat și de un membru al echipajului, dar și de alt pasager, care spune că s-au auzit mai multe bubuituri.

Ambii pasageri au spus că, după momentul acelei explozii, părea să existe o problemă și cu nivelul de oxigen din cabină.

Din cuza ceții, pilotului i s-au oferit câteva alternative de a ateriza pe alt aeroport, iar el a ales Aktau. Însă deasupra zonei Groznîi, din Rusia, armata folosea apărarea aeriană pentru a se proteja de atacuri ale ucrainenilor, după cum au precizat chiar unii oficiali ruși.

Însoțitorul de zbor Zulfugar Asadov a spus că aterizarea a fost interzisă la Groznîi, din cauza ceții, așa că pilotul a zburat în cerc cerc, moment în care s-au auzit acele bubuituri în afara aeronavei.

"Pilotul tocmai ridicase avionul, când am auzit o bubuitură dinspre aripa stângă. Au fost trei bubuituri", a spus însoțitorul de zbor Zulfugar Asadov, potrivit sursei citate.

Cabina s-a depresurizat rapid, ceea ce a dus la pierderea controlului. Azerbaijan Airlines a suspendat o serie de zboruri către unele orașe rusești. De când Rusia a început invadarea Ucrainei, companiile aeriene au operat zboruri în jurul Ucrainei, iar Rusia și-a închis aeroporturi importante din sud-vest.

Într-un comunicat, compania Azerbaijan Airlines a anunțat că accidentul ar fi fost cauzat de ceea ce a numit „interferențe externe fizice și tehnice”, dar nu a dat detalii. Pilotul aeronavei a spus că va oferi tot sprijinul necesar în anchetă.

Rusia folosește echipamente electronice avansate de bruiaj pentru a bloca locația și sistemele de comunicații ale dronelor ucrainene și un număr mare de sisteme de apărare aeriană pentru a doborî aceste drone. De altfel, FlightRadar24 susține că aeronava s-a confruntat cu „bruiaje puternice ale GPS-ului”, ceea ce „a făcut ca aeronava să transmită date ADS-B eronate”.

Avionul, cu indicativul de zbor J2-8243, încerca o aterizare de urgență, dar s-a prăbușit la 3 kilometri de orașul Aktau (Kazahstan), pe 25 decembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE