Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Câți bani au cheltuit partidele din România pentru promovarea pe rețelele sociale

Aproape 100 de milioane de lei au cheltuit partidele politice din România pentru a se promova pe rețelele sociale în ultimii 4 ani, potrivit unui raport Expert Forum.

Banii au fost pentru articole cu teme politice, electorale sau sociale pe Facebook, Instagram, Google și Youtube. Cel mai mult au cheltuit PSD, PNL și USR, adică peste o jumătate din suma totală.

Partidele au investit sume mari în promovarea pe rețelele sociale

Vedem, în ultimii patru ani, partidele din România au investit extrem de mulți bani în ceea ce privește promovarea pe rețele sociale, reclame practic plătite pe social media.

Raportul Expert Forum arată foarte clar că, de exemplu, în ceea ce privește Google și Youtube, acolo USR stă cel mai bine, cu 6 milioane de lei investiți, urmează PSD cu 4 milioane de lei și PNL cu 3 milioane de lei.

USR a cheltuit cei mai mulți bani pe Facebook și Instagram

Cifrele privind banii pe care i-au cheltuit pe Facebook și pe Instagram. Și aici putem să observăm destul de clar USR este pe primul loc, 15 milioane de lei cheltuiți, 39 de mii de add-uri, 13 milioane de lei a cheltuit PNL, PSD este pe locul trei și a cheltuit 13.5 milioane de lei.

PNL - cele mai multe reclame plătite

Cele mai multe reclame plătite le-a avut PNL, peste 74 de mii. Cele mai puține au fost plătite de partidul lui George Simion AUR 0.28 de milioane de lei.

Să ne uităm la felul în care partidele au cheltuit și investit bani pentru reclame pentru a-și pomova liderii politici. Și aici se distinge de departe actualul premier Marcel Ciolacu, 2.26 de milioane de lei, 2915 reclame, urmat de Cătălin Drulă de la USR. Cei mai puțini bani pentru promovare din partea partidului i-a primit Nicolae Ciucă, 0.04 milioane de lei.

Promovarea în presă

Cât au cheltuit partidele pentru promovarea în presă, în intervalul ianuarie - septembrie 2023? PSD - 67% dintr-un total de 76 de milioane de lei.

PNL este pe locul doi cu 67%. Din nou cei mai puțini bani au fost dați de cei de la AUR, 5.57% raportat la o sumă de 13 milioane de lei.

Strategiile au fost diferite, unele partide au vrut mai multe poze, alte partide au vrut mai mult video. În ceea ce privește promovarea, iar aici vedem PSD a mers cel mai mult pe video 59%, iar AUR a mers cel mai mult pe poze, 94%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE