Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Case imprimate 3D pentru Ucraina. O companie cehă vrea sa folosească imprimarea 3D pentru case, școli și spitale

O companie din Cehia specializată în imprimare 3D speră să contribuie la reconstrucția infrastructurii distruse din Ucraina. Printarea digitală a betonului scade timpul de construcție, oferă o mai mare flexibilitate și aduce economii de materiale de până la 70%.

O delegație de experți ucraineni se familiarizează în prezent cu această nouă tehnologie la sediul companiei cehe. Firma dorește să ajute în mod semnificativ la reconstrucția rapidă a infrastructurii orașelor și satelor distruse de război.

VEZI GALERIA
3 imagini

„Vom încerca să utilizăm această tehnologie pentru a crea infrastructura civilă, dar și pentru școli, stații de autobuz și tramvai, practic, pentru orice tip de construcție care îi protejează pe oameni în caz de pericol”, a spus Valerii Druganovskyi, director firmă de construcții.

Compania a început deja livrările primului Sistem Modular de Apărare către Ucraina, mai precis a unor adăposturi anti-tanc. Pasul următor este imprimarea 3D a unor case, spitale și scoli în țară. Procesul nu va presupune importul de materiale tipărite din Cehia, ci va avea loc direct la locul construcției.

„Această tehnologie este utilizată direct pe plăcile de bază gata pregătite. Este vorba de o imprimantă 3D care folosește betonul și apoi transformă modelul digital 3D în realitate”, a spus Marek Zloch, inginer Departament Cercetare și Inovare.

Programul, denumit ICE Coral, poate construi o casă cu mai multe camere, care nu necesită conectarea la rețeaua electrică, ci folosește panouri solare și un sistem central de încălzire. Aceste case pot fi poziționate pe orice tip de teren și vin în mai multe modele. Potrivit companiei din Cehia, este doar o chestiune de timp până când primele locuințe de acest fel vor fi construite cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE