Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Casa Albă îndeamnă la prelungirea armistiţiului în Fâşia Gaza

Casa Albă "salută" prelungirea armistiţiului în Fâşia Gaza şi ar dori ca acesta să dureze şi mai mult, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John Kirby, notează AFP.

SUA vrea o prelungire a armistițiului

Washingtonul "şi-ar dori, bineînţeles, ca pauza să fie prelungită şi mai mult, dar asta va depinde de eliberarea altor ostatici de către Hamas", a spus el.

La rândul său, preşedintele american Joe Biden a dat asigurări într-un comunicat că Statele Unite "profită din plin de pauza din ostilităţi pentru a spori ajutorul umanitar care intră în Fâşia Gaza şi ne vom continua eforturile pentru un viitor de pace şi demnitate pentru poporul palestinian".

John Kirby a indicat că Washingtonul "speră" să vadă luni eliberarea a încă doi dintre cetăţenii săi.

Printre ostaticii eliberaţi duminică s-a aflat fetiţă de patru ani cu naţionalitate americană, Abigail, ai cărei părinţi au fost ucişi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie asupra teritoriului israelian.

John Kirby a spus că în total "8 sau 9" cetăţeni americani sunt în continuare ţinuţi ostatici, dar a precizat că autorităţile americane "nu au neapărat informaţii solide despre fiecare dintre ei".

Hamas şi Qatarul au anunţat luni prelungirea armistiţiului în Fâşia Gaza cu 48 de ore, sub rezerva eliberări altor ostatici din mâinile mişcării islamiste palestiniene şi unor prizonieri deţinuţi în închisorile israeliene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE