Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Canalul de Telegram al Maiei Sandu a fost spart. Hackerii au transmis mesaje cu acuzații care vizau guvernul

Canalul oficial de Telegram al Maiei Sandu, dar și cel al vicepremierului Andrei Spînu au fost sparte. Administrația prezidențială a confirmat informația, cu precizarea că mesajele postate pe aceste conturi transmit informații false.

Printre mesajele trimise se regăsesc acuzații dure care vizează guvernarea Republicii Moldova și un link către un site unde s-au publicat scurgeri din corespondența ministrului de Justiție, Sergiu Litvinenco, informează Unimedia.

"Vă atenționăm că au fost sparte mai multe conturi de Telegram care aparțin unor demnitari de stat, printre care Maia Sandu și Andrei Spînu. În rezultat, pe aceste conturi au fost plasate mai multe informații false. Se depun eforturi acum pentru a elimina consecințele acestor atacuri cibernetice și pentru a restabili integritatea conturilor de rețele sociale. Instituția prezidențială anunță că a fost spart Canalul oficial de Telegram al Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. La fel, infirmă veridicitatea ultimelor postări”, transmite Administrația Prezidențială de la Chișinău.

Premierul Natalia Gavrilița: „Suntem într-un război hibrid”

În urma evenimentelor, premierul Natalia Gavriliţa a declarat că Republica Moldova este antrenată într-un război hibrid cu elemente destabilizatoare, iar cetățenii trebuie să rămână vigilenți, mai arată sursa citată. Declarațiile șefei Executivului de la Chișinău au fost făcute în cadrul ședinței de Guvern de miercuri.

"Conturile unor oficiali a fost sparte. Este vorba și despre președinta țării, dar și despre viceprim-ministru Andrei Spînu. Este foarte interesant că în mesajele false, care au apărut, este vizat domnul Litvinenco astăzi, când vine în ședința Guvernului cu sesizarea către Curtea Constituțională pentru a scoate Partidul Șor, care încalcă legea și ordinea constituțională, în afara legii.

Interesant ce falsuri și minciuni vor ieși acuma când lupta împotriva corupției, hoților și cei care doresc dezbinarea societății aduce rezultate. Eu vreau să folosesc acest prilej pentru a îndemna toți cetățenii țării să fie foarte atenți cu informația pe care o consumă. Noi vedem că aceste tehnologii informaționale pot duce la conturi sparte, mesaje false care sunt pretinse a fi de la unele persoane, dar ele nu sunt.

Îndemn toți cetățenii să fie foarte atenți cu informația pe care o consumă. Vă rugăm să ne gândim corect și să aplicăm gândirea critică atunci când citim știri sau postări pe rețelele de socializare. Este o perioadă complicată, suntem într-un război hibrid cu elemente de destabilizare. Trebuie să fim uniți și vigilenți”, a declarat Gavriliță în cadrul ședinței Guvernului, potrivit Unimedia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE