Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Camera Deputaților: Cuantumul indemnizației de șomaj, majorat la valoarea indicatorului social de referință

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede majorarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, acesta urmând să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă, potrivit Agerpres.

S-au înregistrat 267 voturi "pentru", 11 "contra" şi o abţinere.

Proiectul modifică în acest sens articolul 39 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

"Cuantumul indemnizaţiei de şomaj (...) este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an", prevede proiectul adoptat.

În legea în vigoare, cuantumul acestei indemnizaţii este 75% din valoarea indicatorului social de referinţă.

Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect. 

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE