Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Brașov: Un copil de trei ani a murit în condiții suspecte. Medicii spun că era testat pozitiv de gripă, dar că ar fi murit de pneumonie

Un copil de trei ani a murit în condiții suspecte la Spitalul Clinic de Copii Brașov. Băiețelul a fost internat în spital în urmă cu trei zile cu pneumonie, dar starea lui s-a înrăutățit si pe 4 ianuarie a murit. Cauza decesului ar fi pneumonia, cu toate ca micuțul a fost testat pozitiv la virusul gripal.

Infecțiile respiratorii, principala cauză de deces în primii ani de viață

Pentru că avea simptome de gripă, copilului i s-a făcut un test la Spitalul Clinic de Copii din Brașov, care a ieșit pozitiv. Iar pentru că starea lui s-a agravat, micuțul a fost mutat la Terapie Intensivă, unde a fost intubat. În ciuda eforturilor medicilor, inima copilului de trei ani a încetat să mai bată.

Doina Pleșca, medic primar pediatrie și pneumologie pediatrică: „Infecțiile respiratorii la copii sunt principala cauză de deces în primii cinci ani de viață, iar pneumoniile sunt de departe lider absolut, cu aproape 28% din cazurile de decese. Suntem după aproape trei ani de pandemie, timp în care copiii, unii dintre ei abia s-au nascut, nu cunosc germenii din jurul lor, ceilalți sunt de vârstă foarte mică, deci un sistem imun care nu le permite un răspuns promp vizavi de agresiunile infecțioase.”

Medicii sfătuiesc părinții să-și vaccineze copiii

Doina Pleșca, medic primar pediatrie și pneumologie pediatrică: „Să ne vaccinam copiii de la vârsta de șase luni, cât mai ales adulții și, în mod deosebit, populația la risc reprezentată de cei de peste 65 de ani.”

Cauza morții nu a fost stabilită

Potrivit DSP Brașov, cauza morții copilului de trei ani nu este stabilită cu exactitate, iar la plângerea părinților polițiștii au deschis un dosar pentru neglijență criminală.

Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov: „Polițiștii din cadrul biroului de Investigații Criminale Brașov efectuează acte de cercetare penală într-un dosar deschis la nivelul unității, după ce în cursul zilei de 6 ianuarie, a fost formulată o plângere care privește decesul unui copilaș în vârstă de trei ani ce se afla internat cu afecțiuni medicale la Spitalul de Pediatrie. Cercetările sunt coordonate de un procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.”

România se află în stare de alertă epidemică din cauza exploziei de cazuri de gripă. De la începutul anului, două persoane și-au pierdut viața din cauza virusului gripal, o femeie de 25 de ani și o alta de 50 de ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE