Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Gară din estul Ucrainei, bombardată de rachete rusești de Ziua Independenței. 25 de persoane au fost ucise

O lovitură cu rachete rusești asupra unei stații de cale ferată a provocat a omorât zeci de persoane și rănit alte câteva zeci în Ucraina, chiar de Ziua Independenței.

UPDATE: Numărul persoanelor ucise în urma bombardamentului militarilor ruși asupra gării din orașul Chaplin a crescut la 25. Printre victime se numără un copil de 11 ani, găsit sub dărâmăturile unei case, și un băiețel de șase ani care a murit într-o mașină cuprinsă de flăcări, în urma atacului, a precizat un oficial ucrainean, citat de agenția The Associated Press.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au folosit rachete de tip Iskander pentru a ataca un tren ce transporta soldați ucraineni și echipament militar pe front din estul Ucrainei. Mai mult, oficialii ruși susțin că peste 200 de rezerviști ”au fost distruși în drum spre zona de conflict”.

De cealaltă parte, adjunctul șefului Cancelariei Prezidențiale ucrainene, Kyrylo Tymoshenko, nu a precizat dacă cei 25 de oameni uciși în atacuri erau toți civili. Potrivit acestuia, 31 de persoane au fost rănite în urma bombardamentului.

Știrea inițială

Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, cel puțin 22 de persoane au murit, iar peste 50 au fost rănite în urma atacului.

Rachetele rusești au lovit patru vagoane de tren într-un atac la gara din orașul Chaplin, situat în estul Ucrainei. Printre victime se numără și un copil de 11 ani, potrivit președintelui Volodimir Zelenski, care a anunțat atacul în discursul său de miercuri seară, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

Armata ucraineană se pregătea deja pentru o intensificare a atacurilor din partea Rusiei, cu ocazia sărbătorii naționale, care a comemorat independența Ucrainei față de Uniunea Sovietică, în 1991. Ziua a coincis și cu împlinirea a șase luni de la invazia Rusiei asupra țării.

„Până la acest moment sunt 22 de morți, cinci dintre ei arși în mașină. Un adolescent de 11 ani a murit, când o rachetă rusească i-a distrus casa. Operațiunile de căutare și salvare la gară vor continua” - Volodimir Zelenski.

Explozii în Donețk

De asemenea, mai multe explozii s-au produs la un centru comercial din autoproclamata Republică Populară Donețk după ce, potrivit autorităților locale, a fost bombardat de ucraineni.

Potrivit postului de stat rus Rossiya, nu au fost înregistrate victime. 20 de pompieri au fost mobilizați pentru a stinge incendiul, care a cuprins o suprafață de circa 5.000 de metri pătrați. Din cauza materialelor puternic inflamabile din interior, focul a fost greu de stins. Un anchetator care nu a dorit să fie identificat pretinde că a găsit fragmente din obuzele care ar fi lovit centrul comercial. Partea ucraineană nu a avut încă nicio reacție.

„Am găsit locul de impact al obuzului. Analizăm totul pentru a strânge aceste dovezi, care pot fi probe într-un dosar penal. Nu am mai văzut așa ceva (fragmente de obuz), nu putem spune în mod cert ce sunt. Aceste fragmente vor fi trimise pentru a fi expertizate balistic pentru ca instanțele de judecată să determine tipul și caracteristicile acestui obuz”, au precizat oficialii ucraineni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE