Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere a ajutorului umanitar din Israel spre Gaza

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters.

Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să intre în Fâşia Gaza, precum şi mai multe tancuri israeliene parcate în apropiere.

Blinken spune că Israelul a făcut compromisuri importante

Demnitarul american, care anterior s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, a declarat că Israelul a făcut compromisuri importante legate de o propunere privind încetarea focului în schimbul eliberării ostaticilor luaţi de Hamas, dar a precizat că un acord depinde de poziţia mişcării palestiniene.

De asemenea, el a apreciat că în ultimele săptămâni s-au înregistrat progrese reale referitoare la accesul ajutorului umanitar în Gaza.

Israelul intenţionează să lanseze o operaţiune terestră contra oraşului Rafah, situat în sudul Fâşiei Gaza. În această parte a enclavei palestiniene trăiesc în prezent aproximativ 1,5 milioane de palestinieni, în mare parte veniţi din nordul Fâşiei Gaza.

Referitor la această intenţie a Israelului, secretarul de stat american a reafirmat că SUA nu pot sprijini o operaţiune militară la Rafah în absenţa unui plan umanitar.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE