Întreaga lume trebuie să se unească pentru a face față provocărilor cu care ne confruntăm: agresiunea, războaie, criza climatică, declinul democrației. Este îndemnul adresat de președintele american de la tribuna ONU. În ultimul său discurs în fața organizației internaționale, Joe Biden a făcut referire la conflictele în care au fost implicate Statele Unite, de la Vietnam, la Afganistan. A cerut unitate pentru Ucraina și pace în Orientul Mijlociu.
„Cred cu tărie că ne aflăm la un punct de cotitură în istorie. Alegerile pe care le facem azi vor determina viitorul nostru pentru deceniile următoare.
Dacă decidem să susținem valorile care ne unesc, suntem uniți împotriva agresiunii, vom pune capăt conflictelor care se nasc astăzi, vom lupta cu schimbările climatice, foametea și bolile.
Vestea bună este că principalele obiective ale războiului lui Putin au eșuat. Și-a propus să distrugă Ucraina, dar Ucraina este încă liberă. Și-a propus să slăbească NATO, dar NATO este mai mare, mai puternic și mai unit ca niciodată și are doi membri noi: Finlanda și Suedia.
Un război pe scară largă (în Orientul Mijlociu n.r.) nu este în interesul nimănui. Chiar dacă situația s-a tensionat, o soluție diplomatică este încă posibilă. De fapt, rămâne singura cale către securitatea durabilă pentru a le permite oamenilor din ambele țări să se întoarcă acasă în siguranță, iar pentru asta facem eforturi neîncetate”, a afirmat Joe Biden, președintele Statelor Unite.
Joe Biden cere reglementări pentru inteligența artificială: Trebuie să ne asigurăm că nu va da putere dictatorilor
„Avem nevoie de eforturile noastre comune pentru a ne asigura că inteligența artificială este sigură și de încredere. Cu cât această tehnologie devine mai puternică, noi trebuie să devenim mai responsabili cu privire la nevoile noastre colective. Beneficiile noastre comune trebuie împărțite în mod egal.
Trebuie să ne asigurăm că inteligența artificială ne ajută, nu ne face rău. Trebuie să ne asigurăm că inteligența artificială va ajuta fiecare om, nu să le dea putere dictatorilor. În următorii ani, conducerea noastră va fi pusă la încercare”, a menționat Joe Biden.
De asemenea, liderul de la Casa Albă a punctat că inteligența artificială va produce schimbări în domeniul tehnologiei în următorii 10 ani, cu scopul de „a ne face viața mai bună”.
„Inteligența artificială ne va schimba modul de viață, modul de muncă, modul de război. (...) Dar inteligența artificială aduce, de asemenea, riscuri profunde, de la falsuri profunde la dezinformare, de la agenți patogeni noi la arme biologice.
Ce trebuie să facem pentru a gestiona această nouă tehnologie. Nimic nu este sigur cu privire la modul în care inteligența artificială va evolua sau cum va fi implementată”, a menționat Joe Biden.