Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Banca Mondială estimează că economia României va crește constant până în 2030. Ciucă: „Am recuperat în ritm alert decalajele economice”

Premierul Nicolae Ciucă a evidențiat, marți, că estimările Băncii Mondiale confirmă pentru România perspectiva unei creșteri economice până în 2030.

Șeful Executivului a făcut acest anunț în cadrul evenimentului aniversar dedicat împlinirii a 25 de ani de activitate în România a Consiliului Investitorilor Străini, notează Agerpres.

„Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii, de opt ori din 2000 până în 2022. Această creştere se simte şi la nivelul PIB per capita, care s-a ridicat de la 1.669 la 14.825 de dolari. Am recuperat în ritm alert decalajele economice, iar România se situa, deja, în 2021, la 74% din media Uniunii Europene, potrivit Eurostat, în evaluarea PIB-ului per capita, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard. Ne menţinem această dinamică şi estimările Băncii Mondiale confirmă perspectiva unei creşteri economice constante până în anul 2030", a afirmat Ciucă, potrivit sursei citate.

Premierul a amintit că România are la dispoziție, în această perioadă, peste 80 de miliarde de euro din fonduri europene.

"Avem bani pentru a susţine acest ritm de dezvoltare şi modernizare", a mai precizat Nicolae Ciucă.

Războiul din Ucraina și pandemia COVID-19, factori care au afectat economia mondială. „E important să fim solidari, să demonstrăm că ne pasă”

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că pandemia de COVID-19 şi războiul din Ucraina reprezintă factori care încă afectează puternic economia globală.

În acest context, Nicolae Ciucă a afirmat că este importantă continuarea colaborării dintre Guvern și mediul de afaceri pentru găsirea celor mai bune soluții la crizele multiple.

„De asemenea, în acest context, e important să fim solidari, să demonstrăm că ne pasă şi de cei care nu pot trece singuri prin situaţii dificile. Doar împreună prin colaborare şi înţelegere putem depăşi aceste vremuri complicate şi putem aduce bunăstare şi pentru români, dar şi pentru companii", a subliniat Nicolae Ciucă.

Investițiile străine în România, în creștere în 2022

Șeful Executivului a afirmat că măsurile aplicate de Guvern, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii mediului de afaceri, au dus la o creştere record a investiţiilor străine în ţara noastră în 2022.

"Potrivit datelor oficiale ale BNR, fluxul de investiţii străine directe a fost de 9,4 miliarde de euro în primele 10 luni şi va ajunge la peste 11 miliarde de euro pentru întreg anul 2022, cu aproape 2 miliarde de euro peste valorile înregistrate în anul 2008, considerat ca fiind cel mai bun reper în acest sens. Sunt cifre record, care confirmă încrederea investitorilor în măsurile luate de Guvern.

În plus, numărul firmelor cu capital străin nou-înfiinţate în România a crescut în primele 10 luni din anul 2022 cu peste 30% comparativ cu perioada similară a anului 2021, ajungând la 6.175 de firme noi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Aceşti indicatori ne arată că marii investitori văd clar perspectivele de creştere pe termen lung ale economiei româneşti şi includ România în strategiile lor de investiţii”, a arătat Ciucă.

Bugetul pentru investiții, un nivel istoric pentru România

Premierul a menţionat că în bugetul pentru 2023 cheltuielile pentru investiţii vor ajunge la 112 miliarde de lei şi vor reprezenta aproximativ 7,22% în PIB, nivel istoric pentru ţara noastră.

"Toate aceste măsuri au creat stabilitate economică şi au dus la creşterea încrederii investitorilor în România. Vă mărturisesc că este îmbucurător faptul că ţara noastră a rămas o destinaţie preferată pentru investitorii în Europa de Est, după doi ani de pandemie şi în contextul războiului din Ucraina. România s-a clasat pe locul al 16-lea din 32 de ţări în clasamentul ţărilor cele mai atractive pentru investiţii în 2022, depăşind ţări precum Ungaria şi Cehia, şi se află aproape de Polonia. Sunt date care ne bucură şi ne încurajează să continuăm măsurile pro investiţi, pro business", a transmis Ciucă.

Premierul liberal a amintit şi obiectivul României de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE