Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Avram Iancu a traversat Marea Galileii, înotând 20 de kilometri în 12 ore. ”Dumnezeu a liniștit marea și mi-a îngăduit această performanță”

Înotătorul Avram Iancu a traversat Marea Galileii. Cu un efort uriaș, sportivul din Petroșani a înotat 21 de kilometri în aproape 12 ore, de la un capăt la altul al lacului de apă dulce, din Israel. Fiicele lui i-au fost alături și l-au încurajat.

Nu mulți sportivi se pot lăuda cu o astfel de performanță.

”Mă încearcă două sentimente deosebite. Am reușit să traversez marea aceasta extrem de specială. Le-am spus copiilor că odinioară prin credință chiar s-a umblat pe ape. Eu nu am această statură spirituală, să pot să umblu pe ape, dar credeam că pot să trec înot marea. Bineînțeles, făceam referire la canalul Mânecii, dar iată că am reușit să ajung chiar în locul unde s-a umblat pe ape și pentru mine este ceva extraordinar, dincolo de performanța sportivă e această simbolistică”, a spus Avram Iancu, în direct la Euronews România.

Înotătorul din Petroșani a spus că ideea acestei curse de înot i-a venit anul trecut, după ce a aflat că există posibilitatea ca această traversare să fie omologată oficial, menţionând că până acum doar 68 de persoane au reuşit această performanţă.

Cât de dificilă a fost traversarea

”Am început noaptea, au fost câteva valuri acceptabile, am înotat 2 ore în noapte, după care m-a luat soarele în primire, am fost puțin ars de soare, la aproape 30 de grade. Vântul e cea mai mare problemă în Valea Galilei, dar a fost o zi liniștită. Dumnezeu a liniștit marea și mi-a îngăduit această performanță. Este meritul lui Dumnezeu, care a fost bun cu bine și a potolit marea și a echipei de suport, a sponsorilor, a fanilor și a reprezentanților presei.

Nu a fost deloc ușor. Estimam undeva la 10 ore de înot și am ajuns la 11 ore și 40 de minute. Am dat încontinuu din brațe 11 ore și 40 de minute. E dificil să înoți în apă dulce. Este cel mai jos loc de pe pământ cu apă dulce. Mai jos decât acesta este Marea Moartă”, a mai spus sportivul.

Odată la câteva ore sportivul a spus că a băut energizant și a avut nevoie să mănânce o banană.

Avram Iancu este primul şi singurul om din lume care a parcurs Dunărea înot fără costum de neopren, în 89 de zile. E doar una dintre numeroasele performanţe realizate de cunoscutul campion din Hunedoara.

În 2022, cea mai importantă provocare a lui Avram Iancu a fost traversarea înot a Canalului Bristol, care desparte Anglia de Ţara Galilor.

Avram Iancu este şi singurul român care a câştigat premiul mondial pentru performanţa anului la înot în ape deschise – distincţie primită în 2021.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE