Avocații familiei Iorgulescu au declarat că Mario Iorgulescu a fugit din clinica unde era internat în Italia, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică. Fiul lui Gino Iorgulescu a fost condamnat în primă instanță la la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru accidentul din 2019, în urma căruia a murit un tânăr de 24 de ani.
Luni, la Curtea de Apel Bucureşti, era programat primul termen de judecată în dosarul în care Mario Iorgulescu a fost condamnat în primă instanţă la 15 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.
Mario Iorgulescu a plecat din clinică fără permisiune
La proces au asistat doi avocaţi care îl reprezintă pe Gino Iorgulescu, tatăl şi tutorele lui Mario. Unul dintre avocaţi a anunţat că, pe data de 5 mai, Mario Iorgulescu a părăsit clinica unde era internat, fără permisiunea medicilor italieni, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică, la terapie intensivă.
Judecătorii Tribunalului București l-au găsit vinovat pe Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu (președintele Ligii Profesioniste de Fotbal), că a condus sub influența alcoolului și a drogurilor, atunci când a provocat accidentul în care și-a pierdut viața tânărul de 24 de ani.
Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată în august 2020 pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Mario Iorgulescu avea o viteză de 162 km/h în momentul accidentului
Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe.
Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.
Din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum, explică procurorii.