Noul secretar general al NATO, Mark Rutte a transmis că NATO este pregătită să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat în eventualitatea unui atac.
Rutte a reiterat sprijinul Alianței pentru Ucraina și a declarat că statele membre vor continua să investească masiv în apărarea comună.
”NATO este pregătită să înfrunte orice inamic, orice adversar care încearcă să ne atace acum și în viitor. Noi investim major în apărarea noastră, investim în industria noastră de apărare.
Desigur, ajutăm Ucraina să se impună și ne asigurăm că Putin nu va reuși să câștige războiul. Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Este absolut clar. Vom face tot ceea ce este necesar acum și în viitor pentru a realiza acest lucru.”, a declarat Mark Rutte.
Șeful agențiie de informare externă a Germaniei: Rusia ar putea ataca NATO până în 2030
De altfel, șeful unui serviciu de informații german a avertizat că Rusia își dorește să readucă NATO în granițele din anii 1990 și va fi chiar capabilă să atace Alianța.
Bruno Kahl a transmis că Rusia ar putea ataca Alianţa Nord-Atlantică până în anul 2030. Declarația a fost făcută la o întâlnire în Bundestag, la care au participat cei mai importanți șefi ai serviciilor de spionaj din țară.
”Fie că vrem sau nu, suntem într-o confruntare directă cu Rusia, iar Putin a făcut declarația inamică în urmă cu mult timp.”, a spus Kahl.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins declarațiile și a notat că este ilogic ca Moscova să acţioneze împotriva alianţei. În iunie, ministrul german de interne, Nancy Faeser, a declarat că situaţia securităţii ţării este tensionată.
Atunci, ea a spus că războiul Rusiei împotriva Ucraina continuă să pună sub semnul întrebării pacea și ordinea europeană. Și că Rusia, printre alte țări, utilizează serviciile de informații pentru a spiona Germania.