Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Antony Blinken va merge în Israel şi Iordania în turneul său prin Orientul Mijlociu

Secretarul de stat Antony Blinken va merge miercuri în Israel şi Iordania, la o zi după participarea la un summit în Arabia Saudită consacrat rezolvării conflictului israeliano-palestinian, a anunţat duminică Departamentul de Stat american, scrie AFP.

Acest turneu a fost anunţat după o discuţie telefonică între preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, cu privire la negocierile în curs pentru a opri ofensiva israeliană din Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, reţinuţi de la atacul din 7 octombrie.

Blinken va vizita Israelul

Blinken va vizita Israelul, precum şi Iordania, a precizat Departamentul de Stat, fără alte detalii, în momentul în care avionul celui mai înalt diplomat american era alimentat în Irlanda, în drum spre Arabia Saudită unde se va opri luni şi marţi.

La Riad, are loc o reuniune specială a Forumului Economic Mondial (WEF) dedicată eforturilor de a obţine o încetare a focului în Fâşia Gaza care să permită eliberarea ostaticilor.

Departamentul de Stat nu a oferit imediat detalii despre cele două etape de miercuri.

Egiptul, Qatarul şi Statele Unite încearcă de luni de zile să medieze un nou armistiţiu între Israel şi Hamas, presiunile în favoarea unui astfel de acord fiind tot mai mari.

Preşedintele american a repetat că este îngrijorat că Israelul va lansa o operaţiune terestră asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde peste un milion de palestinieni şi-au găsit refugiu.

Într-un comunicat anunţând etapa saudită a turneului întreprins de Antony Blinken, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a declarat că şeful diplomaţiei americane se va alătura eforturilor de încetare a focului, dar a adăugat: "Hamas se interpune între poporul palestinian şi încetarea focului".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE