Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Analist politic: „Erdogan vrea să dezvolte o sferă de influență turcă în limitele fostelor granițe ale Imperiului Otoman”

Silviu Nate, director al Centrului de Studii Globale din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a analizat, în direct la Euronews România, planurile politice ale Turciei, în contextul unei slăbiri a puterii și influenței Rusiei din cauza războiului din Ucraina.

Invitat în studioul Euronews România, analistul politic a afirmat că președintele turc Recep Tayyip Erdoğan intenționează „să dezvolte o sferă de influență turcă mult mai largă în zona Balcanilor, în limitele fostelor granițe ale Imperiului Otoman, dar și în zona Asiei Centrale, mergând într-un vector de dezvoltare economică alături de China”.

„Ne uităm la jocul pe care-l face președintele Erdogan care dorește să dezvolte o sferă de influență turcă mult mai largă în zona Balcanilor, în limitele fostelor granițe ale Imperiului Otoman, dar și în zona Asiei Centrale, mergând într-un vector de dezvoltare economică alături de China.

SUA au mai multă putere și influență pentru a deveni un actor în Asia Centrală pe fondul slăbirii Federației Ruse.

Federația Rusă a demonstrat statelor post-sovietice din Asia Centrală că comportamentul său este inacceptabil. Așa cum procedează cu un stat postsovetic cum este Ucraina ar putea să se comporte și cu aceste state din Asia Centrală.

Aceste state din Asia Centrală sunt state cu economii slabe, dar sunt state foarte bogate în zăcăminte minerale. Nu fac parte din alianțe care să le garanteze securitatea. Într-o oarecare măsură sunt vulnerabile atât la intențiile și comportamentul Rusiei, dar și la ambițiile pe care le are China spre conectarea sa cu Europa.

Aici Turcia a încercat să facă un joc, iar SUA are mult mai multe pârghii pentru a deveni un actor în Asia Centrală. Vrea să mute o parte din avioanele pe care le deține în Afganistan și populația talibană, vrea să le mute în Uzbekistan și în Tadjikistan, devenind un pol de securitate care se discută în perioada următoare”, a explicat conf. univ. dr. Silviu Nate, la Euronews România.

De asemenea, analistul politic a evidențiat că „securitatea în regiune este precară, mult mai mult astăzi față de perioadele anterioare”

„Se accentuează foarte mult ambițiile individuale ale unor state care au aspirații în a-și proiecta influența. Mai mult, asistăm la o compoziție eterogenă a culturilor strategice. Inclusiv la nivelul alianței, avem o perspectivă susținută de SUA și Marea Britanie despre cum ar trebui abordată Rusia.

Și avem miezul acesta economic, nucleul economic puternic european - Franța, Germania și alte state din vest care au o viziune ușor mai pasivă vizavi de Rusia.

Iar Turcia are o viziune neo-otomanistă. Aceste viziuni de culturi strategice se regăsesc în Marea Neagră și ca un răspuns vizavi de Federația Rusă, se regăsesc ca ambiții în plan economic și politic”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE