Ministerul Educației va înființa o instituție care va identifica și închide site-urile unde se vând lucrări științifice.
Este anunțul făcut de ministrul Educației, Ligia Deca pentru Euronews, însă nu a specificat și când va deveni funcțională instituția.
Noua lege a învățământului superior mai prevede că cei care vând astfel de lucrări vor putea fi amendați cu până la 200.000 de lei, iar cei care le cumpără cu până la 50.000 de lei.
Ligia Deca: Trebuie să spunem stop vânzării de lucrări și eseuri
”Noi ne dorim să accelerăm această procedură, consider că trebuie să punem stop vânzării de lucrări și eseuri și, în general, să creștem integritatea procesului educațional în sistemul de învățământ superior.
Avem o serie de discuții tehnice cu colegii de la ANCOM și de la MAI, care își doresc o mai bună detaliere a pașilor procedurali pentru înciderea unor astfel de site-uri.
Știu că este și o discuție parlamentară, pentru că există pe circuitul parlamentar niște propunri în acest sens. Imediat ce le vom clarifica pe zona aceasta interinstituțională-națională, vom putea trece și la implementare efectivă.”, a declarat Ligia Deca.