Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alocaţia de stat pentru copii, din prima zi de naștere. Senatul a adoptat proiectul în unanimitate

Propunere legislativă a USR prin care dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului a fost adoptată de Senat în unanimitate.

Legislaţia în vigoare prevede ca alocația să fie dată începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, potrivit Agerpres.

"Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului şi se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare depunerii cererii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii.

Cum va fi făcut calculul alocației

Calculul alocaţiei de stat pentru copii va include, dacă este cazul, şi perioada dintre ziua naşterii copilului şi ultima zi a lunii respective, în cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul", arată textul propunerii legislative.

Iniţiatorii, un grup de parlamentari USR, evidenţiază în expunerea de motive a proiectului de act normativ că "beneficiul direct şi imediat al unei asemenea modificări este creşterea veniturilor proaspeţilor părinţi cu o sumă de bani cu asistentă care este reprezentată de perioada dintre ziua naşterii şi ultima zi a lunii respective".

"Interesul superior al copilului şi protecţia copiilor, menţionată cu titlul de principiu constituţional, legitimează interpretarea conform căreia orice copil are dreptul la alocaţia de stat pentru copii de la naştere şi nu există niciun motiv fundamental pentru care copilul născut trebuie să aştepte luna ulterioară naşterii pentru a beneficia de acest drept constituţional.

Singurul motiv pentru care acest lucru se întâmplă este formularea art 6, alin 4 care indică acest mecanism ori statul nu poate justifica lentoarea sa birocratică în detrimentul dreptului constituţional al copiilor", se arată în expunerea de motive.

Senatorul USR Ştefan Pălărie, membru al Comisiei de muncă, a subliniat că propunerea legislativă este susţinută public printr-o petiţie online semnată de mulţi părinţi.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE