Alina Șerban este actriță, dramaturgă, regizoare. Este prima artistă romă căreia i-a fost oferită cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Cultural, în grad de Cavaler.
A fost prima din familia ei care a absolvit liceul, apoi a terminat studiile la UNATC. A locuit o perioadă la Londra, acolo unde a urmat actoria la New York University London. Nu i-a fost deloc ușor, dar renunțarea și pesimismul nu i-au stat niciodată în fire. Așa că, exact cum spune chiar ea, și-a cerut dreptul de a sta la masa artiștilor. Cum? Prin muncă, prin ambiție, prin NErenunțarea la visuri.
Alina Șerban, prima artistă romă căreia i-a fost oferit Ordinul Cultural, în grad de Cavaler
Poveștile pe care le-a interpretat sau pe care le-a pus și le pune în scenă sunt inspirate din propriul parcurs de viață. În anul 2022, spectacolul „Cel mai bun copil din lume”, în regia Alinei Șerban, a fost prima reprezentație semnată de o regizoare romă care a intrat în repertoriul permanent al Teatrului Național București.
Alina Șerban, regizoare, dramaturgă, actriță: „Ce am încercat în ultimii 15 ani a fost să fac, să-mi creez loc, să cer spațiu, să-l creez și să și cer spațiu, la o masă a altor povestitori care spun poveștile de mult timp și e normal deja pentru ei să-și pună poveștile."
Pe Alina Șerban am avut onoarea să o cunoaștem mult mai bine chiar în timpul acestui interviu. Am realizat că, acolo unde s-ar fi putut instala tristețe și revoltă, Alina a ales să cultive frumosul, înțelegerea, speranța. Ne-am întâlnit înainte ca artista să aibă premiera celor mai recente proiecte la care a lucrat: „Uman”, „Momentul meu” și „Toamna asta”.
Am redescoperit același om pe care îl știam: dedicat profesiei sale, dar mai ales onest cu propria viață.
Alida Mocanu, jurnalist Euronews: „Ai, permanent, foarte multe proiecte la care lucrezi. Chiar și acum…”
Alina Șerban: „Le mulțumesc colegilor mei de la montaj și de la animații. Da, lucrăm la șase produse culturale care fac parte din trei proiecte diferite, cu premieră multiplă, în aceeași zi. Da, sună deja greu, dar mă bucură că fiecare proiect îmbină ceva ce, personal, înseamnă vindecare pentru mine. Aș începe cu un proiect AFCN, care se numește „UMAN”. Este vorba despre o idee pe care am avut-o, să mă duc în penitenciare, să vorbesc cu femeile din penitenciarul Târgșor, cu bărbații de la Jilava și de la Rahova, să le dau filmele mele, să ajungă pe televizorul lor intern, să ajungă la peste 2.000 de deținuți și să fac ateliere de storytelling acolo. La ateliere, le-am spus că și mama mea a fost închisă, așa că, pentru mine, nu este doar un simplu proiect.
Este minunat cumva să mă gândesc la versiunea mea mai mică, care nu s-ar fi gândit niciodată, sincer, să se reîntoarcă la Târgșor și să le citească altor femei din scrisorile pe care eu le-am primit de la mama, iar experiența să fie chiar asta: să mă duc acolo, să le spun din ce am simțit eu cumva și să le răspund la întrebări. A fost mai mult decât pot să descriu în cuvinte și la fel și în celelalte penitenciare. Desigur că la femei a fost mai apropiat cumva de sufletul meu, pentru că îmi duc viața ca femeie și am experiența asta. Ei bine, noi, în timpul atelierelor, le-am rugat pe femei și i-am rugat pe acești oameni să își arate umanitatea, de fapt, prin niște scrisori pe care fie le scriau pentru ei înșiși, fie pentru lume. Sau scrisori pe care le-au primit. Din aceste ateliere s-au născut mai multe scrisori.
Și am ales să le edităm și să le facem sub forma unor animații 2D, astfel încât noi îmbinăm tehnica documentară cu animația. Avem un produs care se numește (unul dintre videouri), care se numește „Tort Penal”. Se numește așa pentru că este o expresie din penitenciar, când faci un tort acolo, cu ce ai, sunt niște biscuiți cu margarină ș.a.m.d. Și povestește acolo cum femeile își alină durerea una alteia, se ascultă și își fac genul ăsta de torturi când e ziua cuiva.
Pentru că am trăit experiența asta personală, fiind fiică de persoană deținută, mi-am dat seama - și oricum, viața fiind cum e - că toate proiectele la care lucrez, chiar și astea micuțe, mereu mi-au arătat, așa cum mi-a arătat și viața mea că, pe bune, suntem pasibili de orice.
Este atât de ușor să judecăm. De asta încerc să înțeleg că în 10 minute ți se poate schimba viața, că noi, cu toții, putem să ajungem fie dependenți de ceva în penitenciare, ș.a.m.d. Și rolul meu, ca artist, este să ofer niște ferestre și să vă invit să vedeți viețile altor oameni pe care poate nu-i vedem atât de des și pe care poate îi judecăm rapid. Și ei fac parte din societatea asta a noastră, a tuturor, fie că vrem să acceptăm sau nu. Asta ar fi uman și de asta proiectul se numește așa, „Uman”. ”
Alida Mocanu: „Mă gândeam acum că totul are și un efect terapeutic, inclusiv pentru creator, adică pentru tine. Și inclusiv pentru cei care sunt în proiectul ăsta. Arta are acest efect. Ai simțit la ei (deținuți – n.red.) bucuria implicării într-un proiect, până la urmă, artistic?”
Alina Șerban: „Da. La Târgșor. A fost atât de incredibilă primirea și le mulțumesc mult că m-au primit în felul ăsta, încât de la doamna directoare, la personal, toți plângeau. Nu-ți mai spun de doamnele din sală. Și când am văzut că se plânge așa, n-am putut nici eu să mă abțin. Am zis: stați un pic că e și rândul meu. Și a fost atât de frumos. Mi-au pus niște întrebări care țineau de…am să dau un exemplu. M-a întrebat o doamnă: Ți-ai judecat mama? Și desigur că toate răspunsurile astea, sau tot ce încerc să fac, vreau să fie nuanțat, pentru că nimic nu e doar bine și rău, nimic nu e doar durere sau doar lumină. Toate sunt îmbinate. Și așa am și încercat să-i răspund și doamnei."
În anul 2020, Alina Șerban a regizat primul scurtmetraj având ca temă sclavia romă. Pelicula „Bilet de iertare” a fost bazată pe o poveste reală din anii 1800. Este una dintre temele sensibile pe care Alina Șerban le abordează în creațiile sale. Dar și un instrument prin care ea încearcă să ofere crâmpeie de realitate istorică, prin intermediul artelor.
Alina Șerban: „Încerc să fac din proiectele mele o misiune. Nu am putere politică sau nu am putere financiară să dau case la oameni, așa cum mi-ar plăcea. Ce încerc eu să spun în lume este prin internediul teatrului și filmului. Astea sunt instrumentele mele de schimbare și, în ăștia 15 ani, am adus oameni laolaltă. De la oameni care n-au avut nici măcar curent electric, da, n-au avut electricitate și n-au văzut niciodată teatru, până la ambasadori, sau la oameni din sate, unde nu mi-a fost niciodată rușine să joc.
Eu asta cred, arta nu este doar pentru elitism, arta ar trebui să fie un spațiu deschis tuturor. Și de asta mi-a fost greu și mie, pentru că eu nu vin dintr-o pătură privilegiată. Eu știu ce înseamnă să nu ai și tocmai de asta am zis: hai să-mi spun povestea din perspectiva mea, ce înseamnă să fii, să stai într-o casă de chirpici, să-ți dorești apă caldă, să fie aproape imposibil să ajungi la liceu, etc. Pentru alții, este un dat să ai electricitate, un dat să ajungi la liceu, nici măcar nu-și pun problema. Și de asta ne este foarte ușor să-i judecăm pe alții. Și mai este o chestie, apropo de povești, atunci când le spunem: rușinea. Pentru mine, este foarte important, pentru că, încă, să fii sărac este o rușine, e un fel de vină a ta să fii într-o relație abuzivă, iar uneori victimei îi este rușine să vorbească. Și cumva, eu încerc să normalizez viața în complexitate a ei.”
În prezent, cel mai mare vis al Alinei este pe cale să se întâmple: un lungmetraj. Pentru acesta, artista a lansat și un apel pe pagina sa de socializare, pentru castingul peliculei. Se caută actrițe pentru film.
Alina Șerban: „Acum e momentul să mă arunc cu teamă. Cu teamă, dar și cu curaj, cum face orice om cu un vis în buzunar. Sunt la primul meu lungmetraj și sunt bucuroasă să spun că nici nu m-am așteptat. Am luat locul întâi la CNC, la debut, deci lucrurile sunt serioase. Nici mie nu-mi vine să cred când spun asta și ar trebui ca, în septembrie 2025, să începem filmările, dacă facem rost de toată finanțarea pentru film.
Filmul este bazat pe povestea mea reală - desigur, și ficționalizată - și va urmări poveștile mai multor fete rrome dintr-un centru de plasament. Se leagă și cu proiectele mele, pentru că am făcut peste opt scurtmetraje de film documentar, majoritatea de tip portret, cu tineri din sistem.”
Alida Mocanu: „Fiecare regizor, actor, artist, toți caută ceva în carieră. Nu e o meserie deloc ușoară. Ești mereu expus criticii celorlalți. Este, poate, una dintre cele mai expuse meserii din lume. Și mă gândesc că fiecare caută recunoaștere, premii, ceva anume. Tu ce anume cauți?"
Alina Șerban: „Cred că vindecare. În momentul ăsta, în viața mea cred că asta e posibil să se schimbe. Nu vreau să vorbesc în sentințe, dar cred că este vindecare. Asta caut."
Alida Mocanu: „Îți mulțumesc frumos în primul rând pentru sinceritate! Mulțumesc foarte mult, Alina Șerban!”
Alina Șerban: „Mulțumesc frumos și eu!”
