Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligență artificială în prima zi a Anului Nou Chinezesc 2025. Dezvoltatorii susțin că sistemul Qwen 2.5 Max este mai performant decât chatbotul DeepSeek-V3, care a zguduit bursele din Statele Unite, relatează agenția Reuters.
Chatbotul Qwen 2.5-Max a fost prezentat, de Anul Nou chinezesc, când majoritatea chinezilor nu lucrează. Odată cu lansarea noului sistem, crește presiunea asupra startup-ului chinez de inteligență artificială DeepSeek atât din partea concurenței la nivel internațional, cât și celei de pe piața din China.
„Qwen 2.5-Max surclasează aproape pe toată linia GPT-4o, DeepSeek-V3 și Llama-3.1-405B”, a declarat un reprezentant al Alibaba pe contul său oficial WeChat al companiei.
Lansarea asistentului AI DeepSeek a dus la prăbușirea acțiunilor principalelor companii din domeniul tehnologiei, pe bursele din Statele Unite. Dezvoltarea la costuri reduse a pus sub semnul întrebării cheltuielile uriașe ale principalelor firme de AI din Statele Unite.
De asemenea, succesul obținut de sistemul DeepSeek a determinat firmele concurente de pe piața din China să-și actualizeze propriile modele de inteligență artificială.
La două zile după lansarea DeepSeek-R1, ByteDance, proprietarul TikTok, a lansat o actualizare a modelului său de inteligență artificială, despre care a afirmat că a depășit modelul OpenAI o1, susținut de Microsoft, în AIME, un test de referință care măsoară cât de bine modelele de inteligență artificială înțeleg și răspund la instrucțiuni complexe.