Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Putin: Mobilizarea în Rusia va duce la o „enormă tragedie''

Mobilizarea militară parţială anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin va duce la o „enormă tragedie", a denunţat miercuri cel mai important opozant al acestuia, Aleksei Navalnîi, aflat într-o închisoare de înaltă securitate, calificând ofensiva Rusiei în Ucraina un „război criminal eşuat", transmite Agerpres.

„Este clar că războiul criminal care se desfăşoară în prezent se agravează şi se amplifică, iar Putin încearcă să implice în el cât mai multă lume posibil", a denunţat Navalnîi, folosind un cuvânt interzis de Kremlin, care îşi numeşte ofensiva în Ucraina „operaţiune militară specială".

Potrivit lui, preşedintele rus, implicând în război încă 300.000 de rezervişti pentru a întări trupele Moscovei, vrea să „păteze cu sânge mâinile a încă sute de mii de persoane".

Într-un mesaj video din detenţie, înregistrat şi publicat de avocaţii săi, Navalnîi a spus că Putin trimite şi mai mulţi ruşi la moarte pentru un război ratat.

„Totul se face pentru ca un singur om să-şi păstreze puterea şi să o prelungească", a denunţat principalul opozant al Kremlinului, încarcerat din ianuarie 2021 pentru dosare pe care el le consideră integral fabricate.

Vladimir Putin a ordonat miercuri prima mobilizare în Rusia după cel de-Al Doilea Război Mondial

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat miercuri prima mobilizare în Rusia după cel de-Al Doilea Război Mondial, chiar dacă parţială, şi şi-a exprimat sprijinul pentru anexarea a patru regiuni din Ucraina.

Totodată, el a avertizat Occidentul că „nu blufează" când spune că este pregătit să utilizeze arma nucleară pentru a apăra Rusia.

Opoziţia rusă a chemat la proteste împotriva lui Putin, iar apeluri la manifestaţii în cursul zilei în numeroase oraşe din Rusia sunt distribuite pe reţelele de socializare.

De la declanşarea invaziei în 24 februarie, Putin a reprimat disidenţa şi mass-media independente, cu mii de arestări la manifestaţiile împotriva războiului şi o nouă lege care prevede până la 15 ani de închisoare pentru cei care difuzează „ştiri false" despre armată.

Televiziunea de stat rusă îi prezintă pe critici ca pe nişte trădători, în solda Occidentului. Putin susţine că ţara sa se află într-o luptă cu Occidentul pentru Ucraina, despre care spune că este folosita de SUA şi aliaţii lor în încercarea de a distruge Rusia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE