Ajutoarele umanitare trimise de Franța pentru Ucraina au plecat astăzi din portul Constanța. Convoiul, format din mașini de pompieri, ambulanțe și ambarcațiuni va traversa România timp de două zile. Mâine, o parte dintre ajutoare vor fi predate la graniță autorităților ucrainene.
„Sunt multe mașini de intervenție care au venit din Franța pentru Ucraina, sunt însoțite aceste mașini și de militari care au venit din Franța special pentru acest convoi. Sunt mașini de pompieri, ambulanțe, dar și ambarcațiuni atât de necesare ucrainenilor”, spune Diana Sobaru, jurnalist Euronews.
România a devenit pod al solidarității pentru țările care ajută Ucraina. Cele 15 mașini de pompieri și ambulanțe, opt ambarcațiuni și 19 tone de echipamente, trimise de Franța, vor ajunge mâine, în Ucraina, prin la Vama Siret.
Cpt. Basile, responsabilul convoiului umanitar: Trecerea convoiului va dura două zile. În prima zi, va ajunge în Bacău, iar în a doua zi, în Suceava. Vom fi escortați de autoritățile române, de pompieri români care ne vor conduce până în Suceava.
Franța a trimis și alte ajutoare pe o navă care zilele trecute a ancorat în portul Constanța Sud-Agigea. Este vorba despre 25 de tone de medicamente, 60.000 de porții de mâncare și 200 de metri de poduri de urgență care vor fi folosite pentru reabilitarea rapidă a infrastructurii Ucrainei.
Laurain: Restul, ajutoare medicale, hrană și poduri pe care le oferim Ucrainei, vor ajunge săptămâna viitoare, cu tirurile. Tot prin Suceava, pe la Vama Siret, vor fi predate autorităților ucrainene, la graniță.
Ajutoarele vor fi folosite, în special, pentru reconstrucția orașelor Cernihiv, Harkov și Odesa.