Adunarea Generală a ONU a cerut ”o încetare a focului umanitară imediată” în Fâșia Gaza. Chiar dacă nu are un caracter obligatoriu, textul își propune, prin majoritatea covârșitoare, să exercite presiuni asupra Israelului și a Statelor Unite, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.
Prin rezoluția adoptată marți cu 153 de voturi pentru, 10 împotrivă (inclusiv Israel şi Statele Unite) şi 23 de abţineri din 193 de state membre, Adunarea Generală îşi exprimă îngrijorarea cu privire la "situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza".
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se teme de o ”prăbuşire totală a ordinii publice” în teritoriul palestinian aflat în război, motiv pentru care autorii rezoluţiei cer ”o încetare a focului umanitară imediată", protecţia civililor, acces umanitar şi eliberarea "imediată şi necondiţionată" a tuturor ostaticilor.
Precum în textul adoptat la sfârșitul lunii octombrie prin care cerea un ”armistiţiu umanitar imediat, durabil şi susţinut, care să conducă la o încetare a ostilităţilor”, rezoluția nu condamnă gruparea Hamas, ceea ce a stârnit critici din partea Israelului și a Statelor Unite.
”De ce este atât de dificil să spunem fără echivoc că uciderea bebeluşilor şi împuşcarea părinţilor în faţa copiilor lor este oribil?”, a întrebat ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield, potrivit sursei citate.
La rândul său, omologul său israelian a denunţat o rezoluţie "ipocrită".
"A sosit momentul să dăm vina pe cei care merită, monştrii Hamas", a insistat el, repetând că o încetare a focului nu va face decât să întărească mişcarea islamistă.
- Netanyahu anunță „începutul sfârșitului” pentru Hamas. Tancurile israeliene au ajuns în centrul orașului Khan Younis
- Fostul ministru Hamas al comunicațiilor spune că palestinienii nu susțin gruparea: "Au dat Fâșia Gaza înapoi cu 200 de ani"
- Erdogan avertizează Israelul că va plăti "un preț foarte mare" dacă va vâna liderii Hamas și pe teritoriul Turciei: "Ei nu ne cunosc pe noi, turcii"
SUA condamnă ”atacurile teroriste” ale Hamas asupra Israelului
Statele Unite au depus un amendament, cu scopul de a condamna ”atacurile teroriste abominabile ale Hamas” din 7 octombrie, aşa cum au făcut-o şi la sfârşitul lunii octombrie, care a fost respins (84 de voturi pentru, 62 împotrivă, 25 abţineri).
O altă propunere de modificare, făcută de Austria, dorea să clarifice faptul că ostaticii sunt ţinuţi de "Hamas şi alte grupuri", însă aceasta a fost de asemenea respinsă.
Această şedinţă specială a Adunării Generale a fost solicitată de ţările arabe după vetoul american de vineri asupra unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate care ceruse aceeaşi "încetare a focului umanitară imediată".
De altfel, mai multe state și organizații ce militează pentru respectarea drepturilor omului au criticat eșecul de vineri. Și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat că autoritatea și credibilitatea unui Consiliu de Securitate sunt ”compromise”.
Potrivit sursei citate, ONU avertizează în continuare cu privire la situaţia catastrofală din Gaza, unde sistemul umanitar este "pe punctul de a ceda" şi unde peste 18.000 de persoane au fost ucise, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.