Actele personale expirate în perioada stării de alertă nu mai pot fi folosite, de astăzi. Prelungirea automată cu 90 de zile a valabilității acestora a încetat la miezul nopții, iar expirarea documentelor aduce o serie de limitări titularilor.
Persoanele ale căror acte au expirat în perioada stării de alertă, adică până la 8 martie 2022, au beneficiat de prelungirea automată a valabilității acestora, cu 90 de zile.
Acum însă, această perioadă de grație a expirat, astfel că buletinele, vizele de flotant sau permisele auto expirate nu mai pot fi folosite.
Spre exemplu, persoanele cu buletin expirat nu mai pot încheia un contract de muncă în baza acestuia și nici nu mai pot contracta un împrumut bancar. În plus, actele de identitate expirate nu pot fi folosite ca documente de călătorie, iar conducerea unei mașini cu permisul auto expirat va putea aduce șoferilor amenzi de peste o mie de lei.
Chiar și așa, sunt sute de mii de români care nu au solicitat schimbarea actelor expirate. Potrivit MAI, la 28 mai 2022, adică acum o săptămână și jumătate, erau aproximativ 267.000 de buletine expirate pentru care titularii nu ceruseră schimbarea lor.