Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

50 de oficiali ucraineni au fost răpiți, de la începutul războiului. Primarul din Melitopol, răpit din biroul său

50 de oficiali ucraineni, printre care 34 de primari, au fost răpiți de la începutul războiului. Sunt cifre anunțat de Asociația Orașelor Ucrainene care susțin că oficialii au fost răpiți de separatiștii ruși, însă informațiile au fost negate mereu de Moscova. Cel puțin 10 ucraineni reprezentați ai autorităților ar fi în continuare în captivitate.

Primarul orașului Melitopol din estul Ucrainei a fost răpit chiar din biroul său. Persoane necunoscute i-au pus lui Ivan Fedorov o grantă neagră în cap și l-au urcat cu forța într-o mașină.

„Ei au spus că au o decizie a procurorului așa numitei Republici Donbas și au informații că am avut un acord financiar cu organizația naționalistă ucraineană Sectorul de dreapta. Așa au explicat ei de ce am fost răpit și dus la o închisoare din Donbas,” a declarat Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol.

Catalogarea drept crime de război comise de Rusia

În câteva zile, Kievul a reușit să obțină eliberarea lui. Anunțul a fost făcut de președintele Volodimir Zelenski care nu a dat mai multe detalii. În aprilie, după eliberarea unui sat din regiunea Kiev, s-a descoperit că primarul localității, Olga Suhenko, soțul și fiul ei ar fi fost răpiți și omorâți de armata rusă.

„Asta este o crimă de război. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu dreptul international umanitar,” a declarat Irina Vereșciuk, vicepremierul Ucrainei.

Istoricii spun că rușii obișnuiesc să anihileze autoritățile locale în teritoriile pe care le anexează pentru a înăbuși din start orice formă de revoltă.

„Este ceva ce am văzut replicat în întreaga Europă de Est când forțele sovietice au avansat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Asta se întâmplă acum și în Ucraina,” a declarat Kier Giles, istoric britanic.

Organizația Națiunilor Unite au anunțat că disparițiile și reținerile arbitrare care au avut loc în Ucraina ar putea fi catalogate drept crime de război comise de Rusia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE