Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

42 de anchetatori și experți din Ucraina investighează crimele de război din timpul invaziei ruse. Poate fi Putin condamnat pentru crime de război?

Curtea Penală Internațională a trimis cea mai mare echipă de anchetatori desfășurată vreodată pe teren, pentru a ancheta crimele comise în timpul invaziei ruse, potrivit Agerpres.

„Confirm astăzi că biroul meu a trimis o echipă formată din 42 de anchetatori, experţi în criminalistică şi alt personal de sprijin în Ucraina”, a declarat, într-un comunicat, Karim Khan, Procurorul Curții Penale Internaționale, adăugând că este vorba despre „cea mai importantă misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren.”

Procurorul CPI, instanţă creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, a deschis pe 3 martie o anchetă asupra acuzaţiilor de crime de război şi de crime împotriva umanităţii în Ucraina, după ce a primit undă verde din partea celor aproape 40 de state părţi.

Karim Khan s-a deplasat în Ucraina în aprilie, în special la periferia Kievului, la Bucea, unde cel puţin 20 de cadavre au fost descoperite pe 2 aprilie.

Procurorul Khan a mai vorbit despre ajutorul oferit de Guvernul Țărilor de Jos, care au facilitat detașarea unui număr semnificativ de experți olandezi pentru a sprijini misiunea. Procurorul este optimist în legătură cu colaborarea cu Olanda, spunând că aceasta va „spori semnificativ impactul acțiunilor criminalistice și de investigație pe teren.”, potrivit unui comunicat de pe site-ul oficial al Curții Penale Internaționale.

21 de state și-au exprimat disponibilitatea pentru a trimite experți în sprijinul activității CPI, iar alte 20 de state au transmis că vor contribui financiar, potrivit comunicatului CPI.

Poate fi Putin condamnat pentru crime de război?

Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, din 1998 consideră crime de război:

  • fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva bunurilor cu caracter civil, adică a celor care nu sunt obiective militare,
  • fapta de a lansa intenţionat un atac ştiind că el va cauza în mod incidental pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile,
  • distrugerea şi însuşirea de bunuri, nejustificate de necesităţi militare şi executate pe scară largă într-un mod ilicit şi arbitrar.

Multe dintre acțiunile soldaților ruși în Ucraina se potrivesc cu definiția crimei de război.

În al Doilea Război Mondial au existat anumite tribunale și organisme care s-au ocupat cu investigarea crimelor de război. În prezent, Curtea Penală Internațională (CPI) și Curtea Internațională de Justiție (CIJ) au rolul de monitorizare a aplicării regulilor războiului. La Kiev primul soldat rus a fost judecat pentru crime de război, după invadarea Ucrainei.

„Federaţia Rusă este angajată, în prezent, într-un proces de invazie militară a Ucrainei, care are ca efecte încălcări grave şi pe scară largă ale drepturilor omului şi dreptului internaţional umanitar”, menţionează MAE într-un comunicat transmis Agerpres.

Printr-un ordin din data de 16 martie 2022, CIJ a indicat măsuri provizorii/conservatorii, prin care a stabilit în sarcina Federaţiei Ruse obligaţia de a suspenda imediat operaţiunile militare începute la 24 februarie 2022 pe teritoriul Ucrainei, precum şi de a se asigura că unităţi militare sau neregulate pe care Federaţia Rusă le-ar direcţiona sau sprijini și orice organizaţii sau persoane care ar fi supuse controlului sau conducerii sale nu fac niciun demers de continuare a operaţiunilor militare.

Pentru ca Putin să fie judecat, ar trebui ca probele adunate de mai multe organisme prezente în Ucraina să adune dovezi care să îl indice pe liderul de la Kremlin ca răspunzător pentru aceste crime.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE