Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Material Euronews, în Polonia: 27 ianuarie - Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului

Pe 27 ianuarie este marcată în fiecare an Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Zi în care omenirea marchează eliberarea lagărului de la Auschwitz. Amintirile de atunci rămân vii și datorită urmașilor supraviețuitorilor. Urmăriți un material realizat de Euronews, în Polonia.

27 ianuarie - Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului

Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului, marcată în fiecare an la 27 ianuarie, conform rezoluţiei A/RES/60/7, a fost adoptată la 1 noiembrie 2005 de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

În 1945, în ziua de 27 ianuarie, forţele aliate au eliberat lagărul nazist de concentrare Auschwitz-Birkenau din Polonia.

Fiica unui supraviețuitor al Holocaustului: „Milioane de evrei au pierit și nu vreau ca ei să fi lăsat doar un spațiu gol. Aș vrea să umplu acest spațiu cu amintiri”

Ziua Eliberării lagărului de la Auschwitz a fost desemnată Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. Euronews a vorbit cu urmașii supraviețuitorilor, cei care duc mai departe mărturiile părinților lor despre ce s-a întâmplat în urmă cu 79 de ani.

Katarzyna Warman, fiica unui supraviețuitor al Holocaustului: „Șase milioane de evrei au fost anihilați și nu vreau ca ei să fi lăsat doar un spațiu gol. Aș vrea să umplu acest spațiu cu amintiri. S-a uitat că nu li se permitea să meargă în parcuri, le era interzis să muncească, să se căsătorească cu oameni de altă religie. S-a uitat că au existat pași destul de mici și că acești pași au dus la Holocaust”.

Magdalena Chodownik, jurnalist Euronews: „Aproape 80 de ani mai târziu, oamenii încă onorează memoria celor care au supraviețuit pentru a ne reaminti să spunem nu urii. Magdalena Chodownik, pentru Euronews, de la Auschwitz-Birkenau”.

Tema aleasă în 2024 de Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului

Tema aleasă pentru marcarea acestei zile în 2024 este Recunoaşterea curajului extraordinar al victimelor şi supravieţuitorilor Holocaustului.

  • În 2023, tema a fost Acasă şi apartenenţă;
  • În 2022, tema a vizat Memorie, Demnitate şi Justiţie;
  • În 2021, tema privind comemorarea Holocaustului a fost Înfruntând consecinţele: recuperarea şi reconstituirea după Holocaust, având în vedere măsurile luate imediat după Holocaust pentru a începe procesul de recuperare şi reconstituire a indivizilor, comunităţii şi sistemelor de justiţie.
  • În 2020, la împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist Auschwitz şi, totodată, de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), tema aleasă a fost La 75 de ani de la Auschwitz - Educaţia Holocaustului şi Comemorarea pentru Justiţie Globală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE