Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Simona Halep a anunțat că noul ei antrenor este Carlos Martinez Comet: "Sper să ne înțelegem"

Revenită în circuitul WTA după mai bine de un an și șapte luni de pauză, Simona Halep a pierdut greu cu Paula Badosa, în primul tur al Openului de la Miami, scor 6-1, 4-6, 3-6. La finalul partidei, fostul lider mondial a anunțat și numele noului ei antrenor, Carlos Martinez Comet.

Românca nu are antrenor de ceva timp, după ce a renunțat la colaborarea cu Patrick Mouratoglou, în urma scandalului de dopaj. La Miami, Halep a mers fără antrenor. Ea a fost însoțită doar de un preparator fizic și sparring partner-ul Joao Monteiro.

Antrenorul Simonei Halep va fi Carlos Martinez Comet

"Am vorbit cu Carlos Martinez, o să am o perioadă de pregătire, de cunoaștere, să spun așa, după Miami, când mă voi întoarce în Europa. Sper să meargă bine, eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost Svetlana Kuznetsova și îi admir munca foarte-foarte mult. Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună", a declarat Simona Halep, potrivit Digi Sport.

Spaniolul Carlos Martinez Comet are 49 de ani și a pregătit jucătoare precum Svetlana Kuznetsova, Daria Kasatkina, Kateryna Kozlova, sau Clara Tauson. Din circuitul masculin, Martinez i-a pregătit pe Marc Lopez și Feliciano Lopez.

Carlos Martinez Comet are și o academie de tenis, numită CMC Competition, lângă Barcelona.

Specialiștii îl creditează pe Martinez cu merite importante în ceea ce privește progresul Dariei Kasatkina. Rusoaica a lucrat cu el din februarie 2019 până în februarie 2023. În acest interval a atins și cea mai ridicată poziție în clasamentul mondial, 8, în octombrie 2022. În acel an, rusoaica a ajuns până în semifinale la Roland Garros iar, în total, ea a obținut patru dintre cele șase titluri WTA sub îndrumarea lui Martinez.

Halep a renunțat la colaborarea cu Mouratoglou, despre care a spus că nu mai are încredere

Simona a început să lucreze cu Darren Cahill în 2016, iar în primii trei ani de colaborare, ea a câștigat două turnee de Grand Slam (Roland Garros și Wimbledon) și a mai jucat o finală. Pe finalul lui 2018, Halep a încetat să mai lucreze cu Cahill și a colaborat cu Daniel Dobre, însă a reluat legătura cu Cahill după un an, în toamna lui 2019.

Peste alți doi ani, Halep a renunțat din nou la Cahill, din cauza faptului că antrenoru australian avea nevoie de mai mult timp cu familia lui. A urmat apoi o nouă colaborare cu Daniel Dobre și Adrian Marcu, după care, în mai 2022, Halep a început să lucreze cu Patrick Mouratoglou.

Americanul este unul dintre cei mai cunoscuți antrenori de tenis din lume, dacă nu chiar cel mai cunoscut. Însă după patru luni, a apărut acea problemă cu dopajul. Drept urmare, în 2023, Halep a renunțat să mai lucreze la Academia Mouratoglou.

De altfel, în decembrie 2023, într-un interviu exclusiv pentru Euronews, Halep a precizat că nu mai are încredere în Mouratoglou și a spus că a rupt colaborarea cu el de ceva timp.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE