VLADIMIR PUTIN
Papa Francisc cere, în mesajul de Crăciun, încetarea „războiului fără sens din Ucraina”
„Să vedem și chipurile fraților și surorilor noastre ucrainene, care trăiesc Crăciunul în întuneric și frig, departe de casele lor din cauza devastării provocate de 10 luni de război", a spus Suveranul Pontif.
Vladimir Putin susţine că Rusia este gata să negocieze cu toate părţile implicate în conflictul din Ucraina
Rusia este gata să negocieze cu toate părţile implicate în conflictul din Ucraina, dar Kievul şi susţinătorii săi occidentali au refuzat să ia parte la discuţii, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin.
De ce a folosit Putin, în premieră, cuvântul „război”, cu referire la invadarea Ucrainei. Explicațiile lui Corneliu Bjola, profesor la Oxford
Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Oxford, a explicat la Euronews România de ce președintele rus, Vladimir Putin, a numit „război” invadarea Ucrainei, pentru prima dată după mai mult de 300 de zile de la izbucnirea conflictului.
Val de revoltă în rândul rușilor: Vladimir Putin a numit pentru prima dată invadarea Ucrainei drept război
Vladimir Putin a numit pentru prima dată invadarea Ucrainei drept război. Se întâmplă după 10 luni, timp în care liderul de la Kremlin s-a referit la conflictul sângeros pe care l-a declanșat exclusiv cu sintagma: „operațiune militară specială”.
Vladimir Putin: „Rusia nu are nicio vină pentru războiul din Ucraina”. Președintele rus a adăugat că a considerat întotdeauna națiunea ucraineană ca pe un popor frate
Vladimir Putin a declarat că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie comună și că Rusia nu are nicio vină pentru război. Afirmația a fost făcută într-o întâlnire dintre președintele rus și comandanții militari de rang înalt.
Vladimir Putin: Rusia va continua să-şi dezvolte potenţialul militar, inclusiv nuclear. Ministrul Apărării vrea creşterea efectivelor armatei la 1,5 milioane de militari
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri că ţara sa va continua să-şi dezvolte potenţialul militar, inclusiv „pregătirea pentru luptă” a forţelor sale nucleare, în plin conflict în Ucraina şi criză cu occidentalii.
Kremlinul: Vladimir Putin va face un anunț „important și substanțial”. Nu există intenția unor discuții de pace cu Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin va pronunţa miercuri un discurs important şi substanţial, în cursul întâlnirii cu responsabilii din domeniul apărării pentru a face un bilanţ al campaniei militare din Ucraina.
Putin anunță obiectivele Armatei ruse pentru 2023. „Vom susține în continuare capacitatea de luptă a triadei nucleare”
Președintele Vladimir Putin va stabili obiectivele Armatei ruse pentru anul 2023 în cadrul unei întrevederi cu oficiali militari de rang înalt care va avea loc miercuri.
Mărturii de pe frontul din Ucraina. Militarii ruși le spun mamelor și soțiilor că n-au ce mânca și că vor fi măcelăriți
Mai multe convorbiri telefonice ale militarilor ruși care luptă în regiunea Donețk au fost interceptate de armata ucraineană și trimise jurnaliștilor de la cotidianul britanic „The Guardian”, care le-au facut publice.
Vladimir Putin îi decorează la Kremlin pe liderii proruşi ai celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a decorat marţi, la Kremlin, pe liderii proruşi ai celor patru regiuni ucrainene - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie -, anexate ilegal de Moscova în septembrie.
Vladimir Putin a afirmat că situaţia din regiunile ucrainene anexate este extrem de dificilă
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că situaţia în cele patru regiuni din Ucraina pe care Moscova le-a declarat părţi componente ale Rusiei este „extrem de dificilă” şi le-a ordonat serviciilor de securitate să supravegheze frontierele şi să combată noile ameninţări.
Secretarul general al NATO: Vladimir Putin pregăteşte Rusia pentru un război lung în Ucraina
Rusia se pregăteşte de un război lung împotriva Ucrainei, căreia aliaţii din cadrul NATO trebuie să continue să-i furnizeze arme până când preşedintele Vladimir Putin înţelege că „nu poate câştiga pe câmpul de luptă”, a declarat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
Institutul pentru Studierea Războiului: Amânarea discursului lui Putin denotă îngrijorare privind controlul asupra informațiilor despre războiul din Ucraina
Decizia președintelui rus Vladimir Putin de a amâna pentru anul viitor discursul anual, susținut în Parlamentul rus denotă că liderul de la Kremlin este în continuare „nesigur pe abilitatea sa de a gestiona spațiul informațional rusesc”.
Vals diplomatic pe axa Viena-Kiev-Moscova. Ce speră să obțină cancelarul Austriei în urma întâlnirilor cu președintele rus, Vladimir Putin
Contextul contactelor dintre cei doi este important: Nehammer este, practic, în campanie electorală înaintea alegerilor din landul Austria Inferioară, programate pe 29 ianuarie, are alegeri și în 2024 și vrea să fie perceput mai degrabă ca un mediator decât ca un partener de dialog al Rusiei.
Proaspăt eliberat, traficantul de arme Viktor Bout intră în politică
Viktor Bout, traficantul rus de arme eliberat joi după 14 ani în închisoare în Statele Unite în schimbul vedetei americane de baschet Brittney Griner, s-a alăturat Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR), ultranaţionalist şi loial Kremlinului
Vladimir Putin vrea negocieri de pace cu Ucraina: „Suntem pregătiți pentru un acord, suntem deschiși”
Președintele rus, Vladimir Putin sugerează că este gata să negocieze cu Ucraina. Declarația a fost făcută în Kârgâstan, unde liderul de la Kremlin face o vizită. Pe de altă parte, Kievul a anunțat că nu va negocia cu Moscova câtă vreme Putin este la putere
Vladimir Putin a anuțat că bombardamentele ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene vor continua
Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat joi că bombardamentele asupra infrastructurii energetice a Ucrainei vor continua, adăugând că acestea sunt în continuare represalii pentru atacul din 8 octombrie asupra podului Crimeii.
Vladimir Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că riscul unui război nuclear este în creştere pe fondul conflictului din Ucraina, dar a insistat că Rusia nu a ''înnebunit'' şi nu va folosi prima arma nucleară.
Zelenski, declarat personalitatea anului de Financial Times: „Sunt mai degrabă responsabil, decât curajos”
La nouă luni de la invazia Rusiei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski continuă să conducă rezistenţa, dar dă asigurări că se consideră o persoană „mai degrabă responsabilă, decât curajoasă” căreia nu-i place să dezamăgească oamenii.
Emmanuel Macron, ținta criticilor după ce a spus că Rusia are nevoie de ”garanții de securitate” pentru a opri războiul din Ucraina
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că Occidentul ar trebui să analizeze faptul că Rusia ar avea nevoie de garanții de securitate pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Emmanuel Macron, discuție cu Vladimir Putin, pe tema problemelor de securitate legate de energia "nucleară civilă" a Ucrainei
Emmanuel Macron, a anunţat sâmbătă, într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien, că va vorbi „în curând” cu Vladimir Putin despre problemele de securitate legate de energia "nucleară civilă" a Ucrainei.